Aproximativ 50 de migranţi au fost prinşi la Vama Nădlac / Erau ascunşi în autovehicule, o parte dintre ei fiind găsiți cu ajutorul câinilor
Aproximativ 50 de migranţi din diferite ţări au fost prinşi, în ultimele 24 de ore, încercând să iasă ilegal din ţară, ascunşi în autovehicule verificate în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, anunță Agerpres.
Într-un TIR condus de un cetăţean turc şi o autoutilitară condusă de un român au fost depistaţi 41 de migranţi. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, paleţi şi cutii de plastic pentru societăţi comerciale din Germania şi Italia
„În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, câinii de serviciu au semnalat prezenţa unor persoane. Astfel, după deschiderea compartimentelor destinate mărfii, în interior au fost descoperiţi, printre marfa transportată, respectiv în cutiile de plastic din autoutilitară, 41 de cetăţeni din diverse state (Bangladesh, India, Siria şi Turcia), ce intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că o parte dintre aceştia figurau ca fiind solicitanţi de azil sau intraţi legal în ţara noastră”, a informat, miercuri, Poliţia de Frontieră Arad.
Tot la Nădlac II, poliţiştii de frontieră au verificat două autoturisme conduse de români, iar câinii de serviciu au depistat, în portbagaje, în total şase persoane. Este vorba de cetăţeni din Sri Lanka şi Bangladesh, cu vârste cuprinse între 21 şi 45 de ani, care figurau ca fiind intraţi legal în România.
În alt caz înregistrat la Nădlac II, poliţiştii de frontieră au găsit sub bancheta din spate a unei autoutilitare, conduse de un român, un bărbat din Siria, în vârstă de 24 de ani.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii