Aproximativ 75 de angajați ai Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare au protestat față de decizia ministrului Transporturilor de a desfiinţa instituţia
Un protest al angajaţilor Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a avut loc luni dimineaţa în faţa sediului instituţiei, oamenii fiind nemulţumiţi după anunţul ministrului Transportului, Cătălin Drulă, privind desfiinţarea agenţei. Liderul de sindicat ARSVOM a precizat că instituţia trebuie rămână civilă şi nu poate trece în cadrul ISU, aşa cum afirmase Drulă, relatează News.ro.
Aproximativ 75 de oameni s-au strâns luni dimineaţa, în faţa sediului ARSVOM pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de anunţul ministrului Cătălin Drulă de desfiinţare a instituţiei.
Liderul de sindicat din cadrul ARSVOM, Robert Robescu, a declarat luni, pentru News.ro, că a cerut un dialog cu premierul Florin Cîţu pentru a-i explica această situaţie.
“Am cerut în acest moment un dialog social cu domnul prim-ministru, că domnul prim-ministru probabil şi-o fi dat un acord de principiul, neştiind implicaţiile acestei decizii. Iar domnul Drulă a făcut-o probabil la supărare sau la interese de grup. Această entitate trebuie să funcţioneze ca zonă civilă , ca să putem interveni şi în apele bulgăreşti, şi în apele ucrainiene. Este acordul de la Ankara în care suntem prinşi ca minister şi ca entitate civilă. Dacă va trece la pompieri, va trece probabil sub o formă civilă, ca să poată interveni. Vă dau un exemplu, la cazul cu cei trei pescari dispăruţi, au fost căutaţi de nava noastră 14-16 ore, s-a dus şi în apele bulgăreşti, iar navele militare, ale Gărzii de Coastă sau ale ISU nu au avut acces în apele bulgăreşti”, a afirmat Robert Robescu.
Integral pe News.ro.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, duminică, faptul că Agenția Română pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare va fi desființată. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă din Timișoara.
Drulă a spus că salută demersul procurorilor DNA care au început o investigație la agenția aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, acuzațiile magistraților fiind de luare de mită, trafic de influență, constituire de grup infracțional, spălare de bani și abuz în serviciu.
Cinci inculpați au fost plasați în arest la domiciliu de Tribunalul Constanța, pentru o perioadă de 30 de zile, inclusiv directorul ARSVOM, Daniel Manole.
”Noi aveam un control pornit la cererea mea, control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe seria de achiziții. Această agenție va fi desființată, am discutat și cu premierul și și-a dat acordul, iar atribuțiile ei vor fi preluate de IGSU. De fapt nici nu-și avea neapărat rostul, iar prin felul în care au acționat vedem și aceste acuzații. E un dosar în curs, va trebui să ajungă la final, arată că sunt suspiciuni mari de integritate, în orice caz de competențe grave. Vom desființa această agenție”, a transmis Cătălin Drulă, duminică.
Ministrul Transporturilor a mai anunțat că a dispus controale și la celelalte instituții care apar în stenogramele DNA și că a dispus schimbarea conducerii acestora.
Sursa foto: ARSVOM / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii