Aprozare versus inteligența artificială. De ce încearcă Dragnea să ne întoarcă în lumea statului – tătuc

Nu vă faceți iluzii: Dragnea detestă aprozarul plin de creveți vietnamezi și roșiile de la țărani. Pentru un parvenit care vindea bere îndoită doar ca să scape de colbul Teleormanului, socialismul de caviar chiar e de caviar. Dar Dragnea face apel acum la demonii naționalismului și ai nostalgiei pentru voturi și pentru adevăratul lui scop: crearea unui stat – tătuc, care să gestioneze cât mai multe resurse publice.

Slab orator, care evită mulțimile de frica huiduielilor, Dragnea și-a anunțat programul electoral între PSD-iștii lui din Slobozia și Călărași. Vrea o firmă de stat care să adune fructele, legumele și cerealele de la micii producători și să înființeze în toată țara sute de aprozare (pentru cititorii mai tineri, Aprozar e abrevierea de la Aprovizionare cu zarzavat și reprezintă rețeaua de magazine de stat din comunism, caracterizate prin penurie continuă și mica corupție generalizată).

Veți spune că e o idee generoasă, de ce nu? Ei bine, practica arată că din punct de vedere logistic e extrem de greu de asigurat un flux de aprovizionare pe baza produselor livrate în cantități mici, cu fluctuații de volum și calitate. De altfel, se pune și întrebarea legitimă: ce vor vinde aprozarele după ce micii producători locali își epuizează marfa de sezon? Ne întoarcem la vestiții creveți vietnamezi? (Pungi cu chipsuri uleioase, imposibil de digerat, care ocupau rafturile aprozarelor comuniste timp de 10 luni pe an).

Învierea aprozarelor e doar o idee populistă, care face apel la nostalgia celor de vârsta a doua și la naționalismul latent din societate. Dacă ar fi fost validă economic, ar fi fost deja pusă în practică. E doar o încercare de re-centralizare a comerțului, ca în comunism, pentru a asigura accesul politicienilor la o afacere din care să-și poată hrăni clientela politică. Proiectul prin care guvernul înființează Societatea Națională “Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA” S.A, e deja pe circuitul de avizare și va da naștere încă unui monstru bugetar care va merge în pierdere și va sfârși în faliment, cu datorii la furnizori și bugetele de stat.

A doua idee etatistă a lui Dragnea e infinit mai periculoasă: Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare (FSDI). Un mamut de stat care va îngloba acțiunile și activele a 30 de mari companii strategice (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Portul Constanța etc) și va folosi banii acestora pentru presupuse investiții. Imaginați-vă doar ce investiții sunt în stare să facă Dragnea, Vîlcov, Daea, Bădălău și compania. Oameni care visează la comerțul comunist al secolului trecut, incapabili să vorbească limba română, pentru care aprinderea lanternei de la smartphone e o mare mirare.

Istoria comunismului ne arată că intrarea statului în economie, chiar și acolo unde are monopol, e generatoare de corupție și de pierdere. Nu o spune doar experiența anilor din comunism: o spune Reuters, care a văzut pattern-ul în Malaezia și alte țări aproximativ democratice.

Am avertizat încă din campania electorală din 2016 că ideea lui Liviu Dragnea ascunde un pericol major. La fel ca și ideile Gabrielei Firea și Robert Negoiță de a înființa zeci de companii ale municipalității. Toate sunt fabrici de făcut bani pentru clientela politică și mari tocătoare de fonduri publice.

Așa va arăta și FSDI-ul lui Dragnea, la un pas de înființare: o imensă schemă de fraudare și delapidare a marilor companii de stat în favoarea prietenilor și baronilor nesătui, speriați că furtul din fondurile europene e periculos și aflați în căutare de resurse interne.

Pe Dragnea nu îl interesează fabricile și uzinele promise cu investiții din FSDI, cum nu îl interesează nici aprozarele. În lumea inteligenței artificiale și a cetățeniei digitale, să crezi că poți înființa un combinat siderurgic sub îndrumarea lui Niculae Bădălău e o mare naivitate. De șapte ani la putere, din 2012, acești oameni n-au fost în stare să înceapă un proiect major de infrastructură. Ei nu supraviețuiesc în piața liberă, singura lor șansă e distorsionarea mediului și uciderea concurenței.

Sunt de fapt minciunile de campanie cu care Dragnea speră să surfeze pe valul regional al naționalismului și euroscepticismului. Doi ani de-acum încolo vom tot auzi asemenea promisiuni utopice, la pachet cu încercarea patetică de a ne smulge lacrimi pentru soarta grea a țăranului român. Țăran pe care ei înșiși, PSD-iștii, l-au batjocorit și ținut în subdezvoltare de 29 de ani încoace.

Doi ani va dura lupta cu acest model învechit și periculos de a vedea implicarea statului în economie. Dacă la finalul a patru runde de alegeri PSD va ieși câștigător, uitați de lumea viitorului și pregătiți-vă sacoșele de fâș pentru statul la coadă la aprozar.