Ar putea totuşi fi inversată îmbătrânirea? Ce sugerează un nou studiu
Un tip de grăsime care se acumulează odată cu îmbătrânirea ţesuturilor poate fi inversată prin exerciţii fizice, au descoperit oamenii de ştiinţă într-o nouă cercetare publicată vineri, transmite News.ro.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii de la Centrul medical al universităţii din Amsterdam (Amsterdam UMC), împreună cu colegii lor de la Maastricht UMC, au analizat ţesuturi de şoareci şi umane, înainte şi după exerciţii fizice.
Rezultatele au fost publicate vineri, în revista Nature Aging.
„Ideea că am putea inversa îmbătrânirea este ceva ce a fost mult timp considerat SF, dar aceste descoperiri ne permit să înţelegem mult mai multe despre procesul de îmbătrânire”, a declarat Riekelt Houtkooper, profesor la laboratorul de genetică şi boli metabolice din cadrul Amsterdam UMC.
„Toată lumea spune că ‘face parte din îmbătrânire’, dar acest lucru nu trebuie să fie de fapt adevărat. Înţelegând mai multe despre procesul de îmbătrânire, putem, de asemenea, să căutăm noi modalităţi de a interveni”, spune la rândul său, Georges Janssens, primul autor al lucrării şi profesor asistent la Amsterdam UMC.
În ultimii ani, cercetările de laborator au arătat că s-ar putea contracara bolile legate de vârstă prin intervenţia în procesele fundamentale care duc la îmbătrânire. Deşi ştiinţa a cartografiat din ce în ce mai mult modul în care metabolismul se modifică în timpul îmbătrânirii, sunt încă zone care au rămas necercetate.
„Am vrut să adăugăm un nou capitol la atlas. Lipidele reprezintă o parte importantă a dietei noastre şi sunt cruciale pentru funcţionarea celulelor din corp. Lipidele specifice alcătuiesc membrana celulelor, care asigură faptul că interiorul şi exteriorul rămân separate”, spune explică prof. Houtkooper.
Pentru a adăuga acest nou capitol, echipa de cercetare a investigat modul în care se modifică compoziţia grăsimilor la şoareci.
Ei au analizat zece ţesuturi diferite, inclusiv muşchii, rinichii, ficatul şi inima.
S-a observat că un tip de lipide, bis (monoacilglicero) fosfaţii, sau BMP, erau ridicate în toate ţesuturile de la animalele mai în vârstă, sugerând o acumulare a acestor lipide în timpul îmbătrânirii.
Oamenii de ştiinţă au vrut să vadă dacă acest lucru se întâmplă şi la oameni.
Deşi nu a fost posibil să se obţină la fel de multe ţesuturi diferite, acumularea de BMP a fost vizibilă şi în biopsiile musculare ale persoanelor în vârstă.
Cercetând biopsiile musculare de la persoane înainte şi după o intervenţie sănătoasă care a inclus o oră de exerciţii fizice pe zi, cercetătorii au văzut că nivelul de BMP a scăzut la participanţii activi.
Aceste rezultate reprezintă un nou pas important pentru înţelegerea procesului de îmbătrânire, dar cu siguranţă nu reprezintă răspunsul final, spun cercetătorii.
Ei intenţionează în continuare studii de monitorizare pentru a înţelege mai bine cum contribuie nivelurile BMP la îmbătrânire, care sunt consecinţele acumulării de acestora asupra procesului de îmbătrânire şi dacă acest lucru poate fi influenţat doar de exerciţiile fizice sau există şi alte modalităţi de a afecta nivelul acestor lipide.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank