Arabia Saudită a redevenit principalul furnizor de ţiţei al Chinei în primele două luni ale anului 2022, depăşind Rusia
Arabia Saudită şi-a recâştigat poziţia de furnizor principal de ţiţei al Chinei în primele două luni ale anului 2022, după ce fusese depăşită de Rusia în decembrie, în timp ce livrările ruseşti au scăzut cu 9%, după o reducere a cotelor de import care a determinat rafinăriile independente să îşi restrângă achiziţiile, transmite Reuters, citată de News.ro.
Sosirile de ţiţei saudit au totalizat 14,61 milioane de tone în ianuarie-februarie, echivalentul a 1,81 milioane barili pe zi (bpd), în scădere faţă de 1,86 milioane bpd cu un an mai devreme, au arătat duminică datele Administraţiei Generale a Vămilor.
Importurile din Rusia au totalizat 12,67 milioane de tone în cele două luni, sau 1,57 milioane bpd, faţă de 1,72 milioane bpd în perioada corespunzătoare din 2021.
Cererea pentru ţiţeiul de eferinţă ESPO al Rusiei de la rafinăriile independente chineze a fost afectată de măsurile Beijingului împotriva evaziunii fiscale şi a comerţului ilegal de cote de import.
Sursa foto: Pexels/Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank