Arabia Saudită a redus preţul ţiţeiului Arab Light în Asia şi Europa pentru luna iunie
Arabia Saudită a redus preţul ţiţeiului Arab Light în Asia şi Europa pentru luna iunie, potrivit unui document de stabilire a preţurilor publicat duminică de producătorul de petrol Saudi Aramco, transmite News.ro, care citează Reuters.
Preţul petrolului benchmark Arab Light vândut în Statele Unite în iunie a fost neschimbat faţă de luna precedentă, cu 5,65 dolari pe baril peste indicele Argus Sour Crude (ASCI).
Preţul petrolulului Arab Light vândut în Orientul Îndepărtat, aferent lunii iunie, este cu 4,40 dolari pe baril peste media referinţelor din Oman şi Dubai, comparativ cu o diferenţă de preţ de +9,35 dolari în mai.
Pentru cumpărătorii din nord-vestul Europei, diferenţa de preţ pentru petrolul Arab Light faţă de ICE Brent a fost de +2,10 USD pe baril pentru iunie, comparativ cu +4,60 dolari în mai, potrivit documentului.
Cel mai mare exportator de petrol din lume a mărit preţurile ţiţeiului pentru toate regiunile în luna mai, cele pentru Asia atingând maxime istorice, deoarece temerile de întrerupere a aprovizionării cu petrol şi gaze ruseşti au provocat agitaţie pe pieţele internaţionale de energie.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii