G4Media.ro

Arabia Saudită anunţă în prima zi a anului că a executat şase…

sursa foto: captura/ aljazeera.com

Arabia Saudită anunţă în prima zi a anului că a executat şase iranieni pentru trafic de droguri / Arabia Saudită a fost ţara care a executat cei mai mulţi deţinuţi din lume în 2023, după China şi Iran

Arabia Saudită a executat şase iranieni condamnaţi la moarte pentru trafic de droguri, a anunţat miercuri, agenţia oficială SPA, citată de AFP, transmite News.ro.

Iranienii au fost executaţi la Dammam, în estul regatului, pentru „contrabandă cu haşiş” în Arabia Saudită, a indicat Ministerul de Interne într-un comunicat, fără a preciza data execuţiei.

Autorităţile saudite au lansat o campanie antidrog în 2023, cu o serie de raiduri şi arestări. Execuţiile traficanţilor de droguri au crescut de la sfârşitul unui moratoriu privind această infracţiune, în urmă cu doi ani. În 2024, 117 persoane au fost executate pentru trafic de droguri în ţară, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale.

Arabia Saudită a fost ţara care a executat cei mai mulţi deţinuţi din lume în 2023, după China şi Iran, potrivit Amnesty International.

Riadul aplică riguros legea islamică din 1990. Aplicarea pedepsei cu moartea este criticată în mod regulat de asociaţiile pentru apărarea drepturilor omului, care o consideră excesivă şi în contradicţie cu eforturile regatului de a prezenta comunităţii internaţionale o imagine modernă şi reformistă.

Potrivit Riadului, pedeapsa cu moartea este necesară pentru „menţinerea ordinii publice” şi se aplică numai dacă „acuzaţii au epuizat toate căile de atac”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...