G4Media.ro

Arabia Saudită găzduiește prima reuniune a unei „alianţe internaţionale” pentru crearea unui…

Sursa foto: Unsplash / Datingscout

Arabia Saudită găzduiește prima reuniune a unei „alianţe internaţionale” pentru crearea unui stat palestinian

Arabia Saudită găzduieşte miercuri prima reuniune a unei noi ‘alianţe internaţionale’ vizând încurajarea creării unui stat palestinian, au transmis mass-media de stat, informează AFP, transmite Agerpres.

‘Alianţa internaţională pentru punerea în aplicare a soluţiei cu două state’, israelian şi palestinian, a fost anunţată în septembrie de ministrul de externe saudit, Faysal bin Farhan, în marja Adunării Generale a ONU la New York. Potrivit acestuia, alianţa reuneşte ţări arabe, musulmane şi europene.

Potrivit unor diplomaţi aflaţi în misiune la Riad, reuniunea va ţine două zile şi va aborda mai ales dificultăţile cu care se confruntă UNRWA, agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, şi mijloacele de a promova o soluţie cu două state.

Uniunea Europeană va fi reprezentată de emisarul său special în Orientul Mijlociu, Sven Koopmans, au declarat diplomaţii respectivi pentru AFP.

Războiul din Gaza a relansat discuţiile referitoare la o soluţie cu două state coexistând paşnic, chiar dacă analişti consideră acest obiectiv mai îndepărtat ca oricând, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu opunându-se ferm creării unui stat palestinian.

Totodată, războiul din Gaza a pus în suspensie discuţiile privind un eventual acord de normalizare a relaţiilor între Arabia Saudită şi Israel, în schimbul unui pact de apărare cu Washingtonul şi al asistenţei americane pentru un program nuclear civil saudit.

La mijlocul lui septembrie, prinţul moştenitor şi conducătorul de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a declarat că regatul nu va recunoaşte Israelul înainte de ‘crearea unui stat palestinian’.

Irlanda, Norvegia şi Spania au anunţat în mai că recunosc statul Palestina, fiind urmate de Slovenia în iunie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cum adica incurajarea crearii unui stat palestinian? Acel stat a existat si exista deja, a primit si miliarde de dolari si euro. De acesti bani au cumparat arme si au facut tuneluri, in loc de scoli si infrastructura. Apoi cu acele arme au atacat ani la rand Israelul care la randul lor, dupa masacrul comis de hamas (guvernul legitim ales de palestinieni) si sarbatorit de toti cetatenii statului palestinian, a nivelat de tot acel stat.