G4Media.ro

Arabia Saudită se va înarma nuclear dacă Iranul va obţine o astfel…

Photo by EVELYN HOCKSTEIN / POOL / AFP

Arabia Saudită se va înarma nuclear dacă Iranul va obţine o astfel de armă, avertizează Mohammed Bin Salman: Arabia Saudită şi Israelul se „apropie” de un acord istoric de normalizare a relaţiilor

Arabia Saudită se va dota cu arme nucleare, dacă Iranul o va face primul, a declarat miercuri prinţul moştenitor saudit Mohammed Bin Salman (MBS) într-un interviu acordat televiziunii americane Fox News, în care a mai spus că ţara sa se apropie de o normalizare a relaţiilor cu Israelul, relatează Reuters şi AFP, citate de News.ro.

MBS şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibilitatea ca Iranul, un adversar comun al Arabiei Saudite şi al Israelului, pe care SUA doreşte să îl ţină sub control, să obţină arma nucleară, deşi Teheranul a negat că urmăreşte un astfel de scop. „Este o mişcare proastă”, a spus el. „Dacă o foloseşti, trebuie să ai de dus o mare luptă cu restul lumii”, a comentat el.

Întrebat ce s-ar întâmpla dacă Iranul ar obţine o bombă nucleară, prinţul moştenitor saudit a spus: „Dacă ei (iranienii – n.r.) obţin una (arma nucleară – n.r.), va trebui să obţinem şi noi una”.

„Suntem îngrijoraţi de faptul că o ţară obţine o armă nucleară. Acesta este un lucru rău”, a mai spus el. „Ei nu au nevoie de o armă nucleară, pentru că nu o pot folosi”, a adăugat prinţul moştenitor.

MBS a lansat acest avertisment dur la adresa Teheranului, în ciuda faptului că cele două ţări au convenit în martie, în cadrul unor discuţii intermediate de China, să restabilească relaţiile după ani de ostilitate.

Pe de altă parte, Arabia Saudită şi Israelul se „apropie” de un acord de normalizare a relaţiilor, care va fi istoric, a mai spus prinţul moştenitor saudit la Fox News. „Ne apropiem în fiecare zi”, a declarat el în interviul care a avut loc în momentul în care preşedintele american Joe Biden se întâlnea la New York cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

„Pentru noi, chestiunea palestiniană este foarte importantă. Trebuie să o rezolvăm”, a adăugat MBS, subliniind că „negocierile merg bine până acum”. El a negat astfel informaţii apărute în presă în legătură cu o „suspendare” a discuţiilor cu Israelul.

„Sperăm că acestea vor duce la un rezultat care va uşura viaţa palestinienilor şi va permite Israelului să joace un rol în Orientul Mijlociu”, a adăugat Mohamed bin Salman, care este conducătorul de facto al Arabiei Saudite.

Israelul şi-a normalizat deja relaţiile cu patru ţări arabe – Bahrain, Egipt, Maroc şi Emiratele Arabe Unite.

Interviul acordat de MBS în limba engleză televiziunii americane conservatoare vine în contextul în care administraţia preşedintelui Joe Biden continuă să depună eforturi pentru a media legături istorice între cele două puteri regionale, principalii aliaţi ai Washingtonului în Orientul Mijlociu. Eforturile de normalizare reprezintă piesa centrală a unor negocieri complexe care includ, de asemenea, discuţii privind garanţiile de securitate ale SUA şi ajutorul nuclear civil pe care Riadul l-a solicitat, precum şi posibile concesii israeliene faţă de palestinieni.

La Washington există un sentiment tot mai mare de urgenţă în ceea ce priveşte efortul Chinei de a obţine un punct de sprijin strategic în Arabia Saudită, principalul exportator de petrol din lume. De asemenea, administraţia încearcă să refacă şi mai mult legăturile cu Riadul, pe care Biden a promis odată că îl va transforma în „paria” din cauza situaţiei drepturilor omului. O relaţie de securitate îmbunătăţită între SUA şi Arabia Saudită s-ar confrunta cu rezistenţă în Congresul SUA, unde mulţi dintre aleşi îl critică pe MBS în legătură cu uciderea în 2018 a jurnalistului Jamal Khashoggi, în legătură cu intervenţia Riadului în Yemen, dar şi cu rolul său în preţurile ridicate ale petrolului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...