Arad: Două drumuri judeţene şi 900 de hectare de terenuri agricole inundate, după revărsarea Crişului Alb
Un drum judeţean a fost închis circulaţiei autoturismelor, iar pe altul se circulă cu dificultate după ce au fost inundate de Crişul Alb, care s-a revărsat în zona Almaş – Dieci, unde sunt acoperite cu apă şi circa 900 de hectare de terenuri agricole.
Primarul comunei Almaş, Aurel Costea, a declarat marţi, pentru Agerpres, că nivelul Crişului Alb a crescut peste cota de inundaţie încă de luni, când râul a început să se reverse.
„Deja avem în jur de 600 de hectare de teren agricol care este sub apă, dar şi drumul judeţean care leagă Almaş de comuna Dieci este inundat pe o lungime de 200 de metri. Nivelul apei pe drum este de vreo 20 de centimetri, de aceea este pericol pentru cei care umblă cu maşina pentru că nu pot observa drumul. Utilajele noastre sunt la Gara Almaş pentru orice eventualitate, pentru că râul este în creştere uşoară”, a spus primarul.
El a precizat că terenurile inundate sunt însămânţate cu grâu, dar există şi suprafeţe de pe care încă nu a fost recoltat porumbul din toamnă.
La rândul său, primarul comunei învecinate Dieci, Ştefan Petru Galea, a declarat că revărsarea Crişului Alb a inundat 300 de hectare de terenuri agricole însămânţate în toamnă, în timp ce drumul judeţean Dieci – Revetiş a fost închis traficului autoturismelor.
„Pe drum mai pot circula doar utilaje agricole sau camioane, maşinile nu au cum, că apa este mare. Din fericire, nu avem gospodării inundate”, a spus primarul comunei Dieci.
Zona Almaş – Dieci este inundată periodic când ploile abundente sau topirea zăpezilor provoacă creşterea nivelului Crişului Alb. Ultima oară zona a fost afectată în toamnă.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis avertizarea Cod Galben de inundaţii valabilă pentru Crişul Alb – sectorul situat în aval de staţia hidrometrică Vaţa de Jos (judeţele Hunedoara şi Arad).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank