G4Media.ro

Arădean amendat cu 30 de mii de lei, după ce a fost…

Sursa foto: Pixabay

Arădean amendat cu 30 de mii de lei, după ce a fost prins de două ori că ardea deșeuri în curte / Polițiștii locali au apreciat “insistența manifestată” de a arde deșeuri

Un bărbat din municipiul Arad s-a ales cu o amendă consistentă după ce a fost prins de două ori în aceeași zi arzând deșeuri menajere în curte, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.

Polițiștii locali din Arad au amendat cu 30.000 de lei un bărbat pe care l-au prins de două ori în aceeași zi în timp ce ardea deșeuri menajere într-o curte și pe un teren învecinat.

“Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Protecţia Mediului au identificat şi sancţionat cu amendă 30.000 lei, o persoană care a procedat la incendierea unor deşeuri menajere, din plastic şi textile, pe un teren situat în proximitatea zonei Mărului. Echipajul Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad care monitoriza arealul respectiv, pentru stoparea abandonului şi eliminării neautorizate a deşeurilor, l-a surprins de două ori, într-o singură zi, la un interval de patru ore, pe S.E., în vârstă de 37, din Arad, cu domiciliul chiar în acea zonă”, transmite Poliţia Locală.

Bărbatul a fost amendat pentru “insistența manifestată” de a arde deșeuri chiar și după ce a fost prins prima dată. În plus, arădeanul a fost obligat să cureţe terenurile afectate de incendieri.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează