Arafat: În afara medicului rănit, nu există alţi pacienţi de la incendiu care să necesite transfer în Belgia
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat afirmă că nu există alţi pacienţi răniţi în incendiul de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ care să necesite transfer în Belgia.
„Nu avem alţi pacienţi care să necesite transfer în Belgia din cauza incendiului. Ce avem acum sunt pacienţii cu SARS-CoV-2, ca şi alţi pacienţi din ţară, care au fost transferaţi la terapie intensivă la Leţcani”, a declarat Arafat la finalul şedinţei de urgenţă de la MAI.
Întrebat dacă mai există medici răniţi în incendiu, în afara celui care urmează să fie transferat în Belgia, Raed Arafat a răspuns că acela este singurul.
„Un singur medic este, cel care a fost adus aici. Există, dacă nu mă înşel, o asistentă medicală sau poate două care sunt cu arsuri, dar cu suprafaţă mică, care nu necesită transfer, la membrele inferioare. Ele vor fi îngrijite în condiţii bune acolo unde sunt”, a precizat Arafat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii