G4Media.ro

Arafat: Nu se pune problema ridicării restricțiilor în România. Încă nu am…

sursa foto: Ilona Andrei/ G4Media.ro

Arafat: Nu se pune problema ridicării restricțiilor în România. Încă nu am ajuns la vârf, ca să știm care este impactul acestui val / Amalia Șerban (Ministerul Sănătății): E clar că ne aflăm pe o pantă ascendentă cu un număr tot mai mare de cazuri

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, joi, într-o conferință de presă, că în prezent nu se pune problema ridicării restricțiilor în România, având în vedere că încă nu am ajuns la vârful valului 5. Și Amalia Șerban, directorul Direcției Generale de Asistență Medicală și Sănătate Publică din Ministerul Sănătății, a precizat că este clar că ne aflăm pe o pantă ascendentă.

„E clar că ne aflăm pe o pantă ascendentă cu un număr tot mai mare de cazuri, dar cu o proporție scăzută a cazurilor severe”, a precizat Amalia Șerban.

Aceasta a menționat că, dintre cazurile raportate joi, 21% sunt la copii și tineri până la 19 ani.

Joi a fost anunțat un număr record de cazuri noi de la începutul pandemiei, peste 19.000, dintre care 4.015 la 0-19 ani.

Ea a precizat că a crescut capacitatea de testare la peste 380.000 de teste pe săptămână, dintre care o treime PCR, însă și rata de pozitivare a acestora este în creștere, ajungând la 24%.

Raed Arafat a fost întrebat dacă, având în vedere că varianta Omicron a coronavirusului este mai puțin periculoasă, România ar putea urma exemplul altor țări și să ridice restricțiile.

„Suntem precauți la acest moment. Încă nu cred că am ajuns la vârf, ca să știm care e impactul. (…) Nu se pune problema ridicării măsurilor, care în România sunt mult mai permisive decât în alte țări”, a afirmat Raed Arafat.

sursa foto: Ilona Andrei/ G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Ăsta trebuie lapidat și gata. Fără procese….

  2. Vine si ziua aia, nu va faceti griji.

  3. Parca le e ciuda că omnicron e o răgușeală, că nu necesita oamenii internare și ati. Nu pot să doarmă noaptea de ciudă.

    • Omicron nu este o răgușeală pentru oricine.
      Dar începe sa se întrevadă sfârșitul pandemiei si pseudo-specialiștii lui peste prăjit vor fi trași la răspundere. Au in fata un viitor foarte maro.

  4. OK.
    Nu ridicați restricțiile, dar desființați certificatul verde de Paris.
    Nu are nici o baza medicala, iar vaccinurile sunt quasi ineficiente împotriva omicron.

  5. Pandemia a fost o șmecherie. Britanicio o sa o considere doar o gripa din Martie. Why?

  6. intrevad un viitor foarte maro pentru baiatul asta cu toata clica lui.

  7. Si pentru presa aservita de ei