
Arbitrul Marciniak rupe tăcerea: Adevărul despre penaltiul nevalidat lui Alvarez în Atletico vs Real Madrid
Meciul dintre Atletico Madrid și Real Madrid a avut parte de un moment foarte tensionat, arbitrul Szymon Marciniak nevalidând golul marcat de Julian Alvarez de la punctul cu var (trupa lui Ancelotti s-a calificat în sferturile Champions League). La două zile după acel moment, centralul polonez a explicat cum au decurs de fapt lucrurile.
S-a vorbit mult despre penaltiul lui Julian Alvarez, iar presa de specialitate a adus în discuție multe variante. S-a discutat despre un cip existent în minge care ar fi transmis date conform cărora Alvarez a atins de două ori mingea înainte ca aceasta să intre în poarta lui Courtois.
Citat de RMC Sports, Szymon Marciniak a făcut lumină în acest caz și a dezvăluit că mingea Adidas cu care s-a jucat nu are vreun cip incorporat.
Centralul partidei a fost cel care a atras atenția, a transmis informația către camera VAR, iar cei prezenți acolo i-au spus că golul nu trebuie validat.
„Este complet fals (n.r. că a fost atenționat din camera VAR). I-am informat pe arbitrii asistenți video că există o probabilitate de 99% de dublă atingere din partea lui Alvarez, iar ei au verificat temeinic.
Ca să fiu sincer, nu am mai întâlnit o astfel de situație în cariera mea de arbitru, dar jucătorii cunosc regulile”, a completat Marciniak, conform sursei citate.
Penaltiul lui Julian Alvarez
— Rematesbets (@AlejoTipster) March 13, 2025
Demn de menționat este faptul că arbitrul polonez cel mai probabil a uitat că s-a mai confruntat cu o asemenea situația.
La finala Campionatului Mondial de fotbal din 2022, Lionel Messi de la punctul cu var a trimis mingea cu piciorul stâng, dar aceasta în drumul spre poarta Franței a atins și piciorul drept.
La acel moment, nici Marciniak (arbitrul finalei dintre Argentina și Franța), dar nici arbitrii din camera VAR nu s-au sesizat în vreun fel în legătură cu această încălcare de regulament.
Penaltiul lui Messi din finala cu Franța din 2022 și dubla atingere a balonului
🚨 A Messi el mismo arbitraje le valido este gol que debió ser anulado por la regla de Doble Toque!pic.twitter.com/fVtmVogG2M
— Arielipillo (@arielipillo) March 12, 2025
Conform The Athletic, UEFA a anunțat că nu a existat vreun cip în mingea Adidas care să anunțe dubla atingere din partea lui Julian Alvarez, după ce s-a speculat mult pe marginea acestei posibilități.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.