G4Media.ro

Arborii de cafea din Vietnam suferă de pe urma secetei şi dăunătorilor

sursa foto: captura video

Arborii de cafea din Vietnam suferă de pe urma secetei şi dăunătorilor

Seceta, valurile de căldură şi coşenilele au afectat arborii de cafea din Vietnam, reducând producţia de boabe de cafea robusta, a declarat miercuri preşedintele Asociaţiei cultivatorilor vietnamezi de cafea şi cacao (Vicofa), Nguyen Nam Hai, informează AFP, conform Agerpres.

Vietnam este cel mai mare cultivator de cafea robusta, soiul mai ieftin utilizat pentru a produce cafeaua instant.

Recolta de boabe de cafea în sezonul 2024/25, pentru care culesul începe în luna octombrie, este posibil să fie cu 15% până la 20% sub media normală, a estimat Nguyen Nam Hai. „Căldura şi seceta au afectat în mod puternic creşterea arborilor de cafea”, a spus Nguyen Nam Hai, în condiţiile în care fermierii sunt presaţi să găsească surse alternative de apă.

În plus, în provincia centrală Gia Lai, principala zonă pentru cultura cafelei, temperaturile ridicate şi precipitaţiile scăzute au favorizat înmulţirea coşenilelor. „Căldura sufocantă şi coşenilele au prejudiciat ramurile arborilor de cafea, făcând mai mici mugurii de cafea şi afectând calitatea lor”, a explicat Nguyen Nam Hai.

În medie, Vietnamul produce aproximativ 1,8 milioane de tone de cafea pe an iar cea mai mare parte este exportată, jumătate mergând în Europa.

Firma americană de cercetare de piaţă StoneX estimează că în acest an producţia de cafea a Vietnamului ar putea să fie de doar 1,4 milioane de tone, ceea ce ar fi cea mai slabă recoltă din ultimii patru ani.

Schimbările climatice reprezintă o ameninţare directă pentru industria cafelei, evaluată la mai multe miliarde de dolari, oamenii de ştiinţă prognozând o scădere a randamentelor şi o reducere a zonele adecvate pentru cultura arborilor de cafea.

În condiţiile unei cereri în creştere şi al impactului crizei climatice, lumea ar putea să se confrunte cu o penurie de cafea robusta care ar putea ajunge la 35 de milioane de saci în anul 2040, a estimat organizaţia sectorială World Coffee Research. Cercetătorii estimează că zonele propice pentru cultura cafelei arabica ar putea să se reducă la jumătate până în 2050.

Faptul că preţurile globale la cafea au crescut rapid în acest an este o veste bună pentru fermierii vietnamezi, pe termen scurt. „Cu toate acestea, câştigul nu este unul considerabil pentru că, la final, seceta a dus la diminuarea randamentelor”, a subliniat Nguyen Nam Hai.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...