G4Media.ro

Arest preventiv pentru patru polițiști din Serviciul pentru Acțiuni Speciale Gorj, acuzați…

sursa foto: Poliția Română

Arest preventiv pentru patru polițiști din Serviciul pentru Acțiuni Speciale Gorj, acuzați de tortură şi tentativă de omor după ce au bătut un suspect

Judecătorii Tribunalului Gorj au admis cererea procurorului privind arestarea preventivă a celor patru polițiști de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Gorj, care sunt acuzați de tentativă de omor și tortură, relatează Antena3.ro.

Agenții de poliție au fost arestați preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Sentința Tribunalului Gorj nu este definitivă și poate contestată.

Cei patru poliţişti ai Serviciului de Acţiuni Speciale s-au enervat în momentul în care suspectul, un bărbat cercetat pentru ultraj după ce a lovit un poliţist cu oglinda maşinii, i-a minţit cu privire la locaţia în care se află maşina implicată.

Procurorii au descoperit că victima a fost snopită în bătaie, atât în autospeciala MAI, cât şi în sediul Poliţiei Novaci, în timp ce era încătuşată cu mâinile la spate.

Mascaţii l-au lovit atât de rău încât medicii au decis că loviturile i-au pus viaţa în pericol, relatează Antena3.ro.

Comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj – vineri 27 mai

Se reţine de procuror că în seara zilei de 20.05.2022, în intervalul orar 21:00 – 23:00, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, în calitate de agenţi de poliţie în cadrul I.P.J. Gorj – Serviciul pentru Acţiuni Speciale, alcătuind o echipă de intervenţie, având-o în custodie pe persoana vătămată, cercetată la momentul respectiv în calitate de făptuitor, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal, într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, au fost solicitaţi să acorde sprijin lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci şi însărcinaţi să asigure escorta persoanei vătămate.

Se arată că deşi nu s-au confruntat cu o opoziţie a victimei, atât în autospeciala aparţinând M.A.I., cât şi în incinta sediului Poliţiei Oraşului Novaci, suspecţii au exercitat acte de violenţă asupra acesteia, în timp ce se afla încătuşată cu mâinile la spate, lovind-o cu intensitate deosebită cu pumnii, genunchii, picioarele încălţate cu ghete tip bocanc şi baston tip tomfa, atât în zone vitale, respectiv ficat, torace, splină, coaste, cât şi la nivelul braţelor şi spatelui, producându-i multiple fracturi şi rupturi ale organelor interne, leziunile traumatice produse necesitând pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.

Se mai reţine de procuror că în exercitarea actelor de violenţă suspecţii au urmărit să producă persoanei vătămate suferinţe fizice de o mare intensitate în scopul obţinerii de informaţii de la aceasta, respectiv pentru a afla locul în care persoana vătămată ascunsese autoturismul implicat în săvârşirea infracţiunii de ultraj, având in vedere că persoana vătămată  condusese anterior lucrătorii de poliţie în alte locaţii decât cea reală.

Cercetările continuă, fiind efectuate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Goij, cu sprijinul organelor de poliţie judiciară din cadrul Compartimentului de Control Intern şi Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Goij, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni în împrejurările descrise, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză.

Facem însă precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte, reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, dar această acţiune a procurorului nu este în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoanele suspecte.

sursa foto: Poliția Română/Arhiva

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Fapta ilustreaza zicala cu militieni aia cu minte putina

    • Linkul trimițând la Antena 3 – post tv la care și eu mă mai uit (neavând prea multe posturi de știri, care și ale sunt aservite fie Sistemului fie audienței) – încerc să fac legătura între stilul bombastic al știrilor prezentate la ei și cât de mult i-or fi pus jupânii ‘cu adevărat’ viața în pericol..

      Adevărul e (și prea puțin mă (mai) interesează replicile, acide, sau nu) adevărul e deci, că pledez pt „la mai multe și mai hotărâte bătăi” încasări ale infractorilor – de la mascați – decât la mai multă infracțiune tâlhărie jaf ucidere, în jur.

      Parcă .. prea multă cloacă de răutate s-a dezvoltat în România – ca dealtfel și mai peste tot, în lume; iar minciuna mielușelului bătucit în dubă.. ei bine, și aia, costă! Asta e..

      De aceea, dacă e să fie totuși un rău pe Planetă, atunci măcar să fie „răi” doar mascații.. dacă tot e să fie musai „cineva” rău!.. Eliberare grabnică – le doresc jupânilor, mușchi tari și procurori părtinitori cu mascații.
      Eventual, ca să nu chinuim prea mult pe victimă, și acestuia însănătoșire grabnică și multă cinste, corectitudine în suflet, ca data viitoare să nu mai facă rele (sau greșeli – că toți greșim) din conștiință, nu din constrângere.

    • (Erată: da, dintr-o informare precară, se mai întâmplă uneori.. Acum am auzit la tv că victima e la terapie intensivă.. Nici așa, e prea de tot)

  2. Dubele de politie fara geamuri fumurii, ca nu-s ale lui Escobar, ci platite de contribuabili.

  3. militienii aia nu trebuie sa mai ajunga in veci in contact cu oamenii.
    din pacate, militia e facuta in cea mai mare parte din psihopati.

  4. „Siguranță și intredere” a devenit „prostie și bestialitate”

  5. „Siguranță și intredere” a devenit „pro.stie și bestia.litate”

  6. In USA era mort cu 2 cartuse din momentul lovirii.Prosti mai sunteti ca nu trageti in gunoaie…va impiedica religia?

    • In care USA ai auzit tu de civili impuscati de catre politisti pentru ca mint?! 🧐

      In SUA aia de la marginea din stanga a Pamantului plat? 🤔

    • Loveste tu un politist cu oglinda, useristule si mai vorbim!

  7. Bravo lor, sper sa scape.
    Bravo baieti, nu va lasati intimidati de cativa procurori/judecatori corupti, infractorii merita doar violenta!!
    Bravo Politia, bravo servicii!