Argumente pro și contra suspendării brevetelor pe care le dețin companiile farmaceutice pentru vaccinurile anti-COVID-19 pe care le-au dezvoltat / Cum s-au împărțit taberele în Parlamentul European
Parlamentul European a dezbătut, miercuri, posibilitatea suspendării drepturilor de proprietate intelectuală deținute de companiile farmaceutice care au produs vaccinuri, o temă care a împărțit europarlamentarii în două tabere. Susținătorii suspendării brevetelor, în special din grupul Socialiștilor și Democraților- S&D, au invocat o situație extraordinară determinată de pandemie, în timp ce reprezentanții PPE și ai Renew Europe au insistat pentru creșterea liniilor de producție, îmbunătățirea sistemului COVAX și au avertizat în legătură cu pericolul de a pune la dispoziția Rusiei sau Chinei rețetele de vaccinuri.
Cei mai mulți europarlamentari nu au fost de acord cu posibilitatea ca Uniunea Europeană să sprijine propunerile de ridicare a brevetelor pentru vaccinurile Covid-19.
Dezbaterea a avut loc după ce administrația SUA a anunțat, la începutul lunii mai, că va sprijini o suspendare a drepturilor de proprietate intelectuală cu privire la vaccinuri și la produsele medicale folosite împotriva Covid-19.
Totul a pornit de la o solicitare în acest sens a Africii de Sud și Indiei, în octombrie 2020, iar problema este discutată în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).
Potrivit unei informări a Parlamentului European, aproximativ 60 de țări din întreaga lume și-au exprimat sprijinul pentru o astfel de măsură.
Atac la companiile farmaceutice. Argumentele celor care susțin suspendarea brevetelor
În principal, europarlamentarii care susțin măsura spun că renunțarea la drepturile de proprietate intelectuală ar putea îmbunătăți accesul global la vaccinuri. Ei au invocat rolul de lider global al UE în această problemă.
„Uniunea Europeană trebuie să facă tot posibilul pentru a ajuta aceste țări sărace, care nu sunt capabile să se descurce singure. Vorbim despre un obiectiv care nu este doar umanitar, ci și geostrategic”, a declarat lidera grupului S&D, Iratxe García Pérez, reprezentantă a taberei care susține ridicarea brevetelor.
Iratxe García Pérez a pledat pentru ca liderii Comisiei Europene să sprijine Organizația Mondială a Comerțului pentru suspendarea temporară a brevetelor vaccinurilor.
„Desigur, recunoaștem rolul pe care proprietatea intelectuală l-a jucat de-a lungul istoriei ca motor al progresului economic, dar circumstanțele extraordinare ale unei pandemii care a ucis peste trei milioane de oameni (…) necesită soluții extraordinare”, a spus Iratxe García Pérez .
Liderei S&D i s-a alăturat reprezentantul Stângii, Manon Aubry. El a acuzat Comisia Europeană că a lăsat „vaccinurile să devină proprietate privată atunci când au fost finanțate din bani publici”.
„Rușine pentru a lăsat pandemia să devină o mașină de profit, cu profituri de 3 miliarde de dolari pentru Pfizer numai în primul trimestru. Rușine pentru că a protejat cu orice preț monopolul producției (…) Este o rușine să considerăm că brevetul pentru un vaccin are aceeași valoare ca cea a unui iPhone. Da, doamnă von der Leyen, dar și domnul Michel, doamna Merkel, domnul Macron, ar trebui să vă fie rușine că sunteți idioții utili ai Big Pharma”, a spus Manon Aubry.
Din partea grupului Verzilor, Philippe Lamberts, a declarat că Europa trebuie să considere vaccinurile „ca fiind un bun comun global, în care cantitatea și prețurile nu pot fi lăsate în mâinile a trei sau patru mari companii farmaceutice”.
„În acest moment, sute de milioane de oameni încă nu au acces la vaccinuri care le-ar putea salva viața, deoarece nu sunt născuți în locul potrivit”, a insistat Philippe Lamberts.
Creșterea producției. Argumentele celor care nu susțin ridicarea brevetelor
Mai mulți europarlamnetari au susținut că nu este o soluție, cel puțin în acest moment, suspendarea brevetelor pentru vaccinuri, pentru că este un proces complex, de durată, și care nu ar rezolva în timp util problema lipsei de vaccinuri pentru anumite zone ale lumii.
Alte măsuri s-ar putea dovedi mai eficiente, au spun europarlamentarii.
„Avem nevoie de eliminarea barierelor în calea exportului de materiale și vaccinuri, în special de țări precum Marea Britanie și SUA. Donațiile trebuie mărite. Producția trebuie intensificată drastic aici, dar și în Africa, Asia și America Latină. În special, UE ar trebui să ajute Africa să producă ea însăși vaccinuri. Cunoștințele necesare pentru a produce vaccinuri trebuie transferate și împărtășite ”, a spus Esther de Lange, grupul PPE.
Un alt reprezentant al PPE, Esteban González Pons, a invocat riscul ca munca celor care au reușit să dezvolte vaccinurile ARN messenger să fie distrusă dacă sunt suspendate brevetele care le protejează cercetările.
„Prin urmare, să încurajăm acordurile dintre companii pentru a multiplica vaccinurile pe care le fabrică, dar (…) să ne protejăm cercetătorii de ambițiile Rusiei sau Chinei, care, apropo, nu își vor împărtăși niciodată progresele”, a spus Esteban González Pons.
Liderul grupului Renew Europe, Dacian Cioloș, a declarat că propunerea SUA de a renunța la brevetele de vaccinuri nu atinge problemele reale și nu prezintă răspunsuri rapide.
„Adevărata întrebare este următoarea: ce se face pentru ca vaccinurile să fie mai accesibile tuturor? Din păcate, propunerea lui Joe Biden nu oferă răspunsul la această întrebare în timp util, adică nu este un răspuns imediat, deoarece ridicarea brevetelor este un proces lung și complex”, a spus Dacian Cioloș, adăugând că, și în cazul în care s-ar suspenda brevetele, este nevoie de specialiști care să știe să folosească rețetele și de linii de producție și asamblare.
„O soluție reală pentru a-i ajuta pe ceilalți este să exportăm dozele noastre acum, imediat, și asta face Europa. Jumătate din producția noastră de vaccin merge în străinătate, iar americanii ne pot ajuta și în acest efort”, a adăugat Cioloș, insistând că, pentru moment, sunt alte soluții viabile.
Dacian Cioloș a subliniat că SUA ar trebui să sprijine inițiativa Covax care își propune să ofere țărilor cu venituri mici și medii acces la teste, terapii și vaccinuri.
Liderul Renew a spus și că, într-adevăr, „trebuie să începem să ne gândim la o renunțare la acordul OMC privind vaccinurile”, deoarece această criză din sănătate „nu va fi probabil ultima”, dar că ideea suspendării brevetelor acum . nu este suficientă și „nu îndeplinește urgența momentului”.
„Problema aprobării brevetului este o sabie cu două tăișuri, deoarece pe de o parte nu am niciun motiv să susțin industria farmaceutică, dar pe de altă parte protecția proprietății intelectuale și reale este un atu valoros în societatea noastră”, a declarat Roman Haider (grupul ID).
Europarlamentarul ID s-a arătat sceptic că țările în curs de dezvoltare vor putea produce vaccinuri într-un ritm mai rapid decât țările occidentale sau decât China și Rusia.
„Așadar, nu câștigăm cu adevărat timp și nici doze suplimentare de vaccinuri prin renunțarea la drepturile de proprietate intelectuală”, a spus Roman Haider, numind propunerea „un atac împotriva proprietății, în acest caz drepturile de proprietate intelectuală”.
„Nimeni nu a putut demonstra că renunțarea la brevete va duce la accelerarea și creșterea numărului de vaccinuri. Producția de vaccinuri este extrem de complexă; producția și controlul calității necesită atât de mulți ani pânăintră în funcțiune, încât renunțarea la brevete nu va avea niciun efect în 2021. Soluția reală constă într-o creștere drastică a producției aici”, a argumentat și europarlamentarul Geert Bourgeois, grupul ECR.
Reprezentantul Consiliului UE, portughezul Augusto Santos Silva, a declarat că Uniunea Europeană „este dispusă” să discute propuneri concrete privind drepturile de proprietate intelectuală pentru vaccinuri.
„În ceea ce privește anunțul din partea Statelor Unite, trebuie să avem mai multe informații pentru a înțelege ceea ce Statele Unite intenționează să propună. Se pare că propunerea SUA este diferită de propunerea făcută de India și Africa de Sud. Cu toate acestea, doresc să reiterez faptul că, în situația actuală, viteza și capacitatea de producție sunt principalele probleme. Acesta este motivul pentru care, pe termen scurt, prioritatea Uniunii Europene este creșterea producției de vaccinuri COVID-19 pentru a realiza vaccinarea globală”, a spus Augusto Santos Silva în plenul Parlamentului European.
Augusto Santos Silva a adăugat că actualul cadru internațional este deja flexibil și prevede licențe obligatorii care pot permite exporturile către țările care nu au capacitate de producție.
„În acest moment crucial, accesul universal și echitabil la vaccinuri și tratamente trebuie să fie prioritatea numărul unu. Cel mai eficient mod de a realiza acest lucru este clar. Trebuie să continuăm să intensificăm producția (…) Producția globală de vaccinuri crește rapid. Se estimează că 10 miliarde de doze de vaccinuri COVID vor fi produse în 2021. Avem peste 200 de acorduri de licențiere și tehnologie între companii farmaceutice, în timp ce vorbim, dar trebuie să facem și mai mult. În concluzie, reiterez: intensificarea producției și distribuirea vaccinurilor pe scară mai largă, mai rapidă și la un cost accesibil este cel mai eficient mod de a combate pandemia în toate regiunile lumii în acest moment critic”, a declarat și reprezentantul Comisiei Europene, vicepreședintele executiv Valdis Dombrovskis.
Dezbaterea nu s-a încheiat cu un vot, pentru că acesta a fost amânat pentru următoarea ședință plenară a Parlamentului European, în iunie.
Decizia de amânare a votului a stârnit la rândul ei reacții aprinse, săptămâna trecută, când socialiștii acuzat grupurile PPE, Renew și ECR inclusiv de faptul că ar proteja industria farmaceutică.
Sursa foto: Captură video dezbatere Parlamentul European
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii