G4Media.ro

Arheologii au descoperit vechiul cimitir al Mănăstirii Văratec din Neamț. În morminte…

Foto: Mănăstirea Văratec - site oficial

Arheologii au descoperit vechiul cimitir al Mănăstirii Văratec din Neamț. În morminte au fost găsite inscripţii, monede şi un document

Arheologii Complexului Muzeal Naţional Neamţ au descoperit vechiul cimitir al Mănăstirii Văratec, situat lângă Biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”, odată cu săpăturile la fundaţie pentru reabilitarea monumentului istoric, transmite Agerpres.

Arheologul Vasile Diaconu a declarat marţi că au fost descoperite peste 70 de morminte care aparţin primului cimitir al mănăstirii şi care a funcţionat de la finele secolului al XVIII-lea până aproape de sfârşitul secolului al XIX-lea.

„A fost o cercetare arheologică foarte interesantă şi care a oferit descoperiri deosebite. Chiar de la prima suprafaţă investigată am avut bucuria să descoperim un recipient de sticlă, etanş, care avea în interior un document de hârtie. Respectiva sticluţă a fost aşezată la baza fundaţiei bisericii, cel mai probabil în momentul construirii edificiului, în anul 1844. Din zona cercetată avem şi câteva monede, care urmează să fie restaurate şi care ne vor ajuta să datăm mult mai bine mormintele. Pe lângă acestea, cele două cruciuliţe de lemn reprezintă descoperiri foarte rare, incluse în categoria obiectelor de cult şi care vor îmbogăţi patrimoniul muzeal”, a declarat dr. Vasile Diaconu, responsabilul ştiinţific al cercetărilor arheologice, citat de Agerpres.

Condiţiile din sol au permis, în unele cazuri, o foarte bună conservare a sicrielor de lemn, dar şi a unor obiecte de cult. Arheologii au descoperit, printre altele, două cruciuliţe de lemn, dintre care una este datată în anul 1831. De asemenea, unele morminte au fost marcate cu lespezi de piatră, inscripţionate.

După încheierea săpăturilor, resturile umane vor fi studiate de antropologi, urmând ca ulterior să fie reînhumate tot în incinta Mănăstirii Văratec.

Foto: Mănăstirea Văratec – site oficial

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ești pe o publicație „independenta” de stânga, te miri de cenzură?