Arheologii au folosit imagini satelitare pentru o realiza o descoperire „spectaculoasă” a unor tabere militare romane în deșertul Arabiei: „Nivelul de conservare este remarcabil”

Arheologii au folosit imagini satelitare pentru a realiza o descoperire ”spectaculoasă” a unor tabere militare romane în deşertul Arabiei, relatează joi DPA/PA Media, citat de Agerpres.

Un grup de cercetători de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, a identificat trei noi tabere fortificate romane – în forma tipică de cărţi de joc – în nordul Arabiei.

Descoperirea poate reprezenta o dovadă a potenţialelor atacuri surpriză din timpul unei campanii militare romane nedovedite anterior, asociată cu anexarea de către romani în anul 106 e.n. a Regatului Nabateean, o civilizaţie cu centrul în oraşul Petra, aflat pe teritoriul actual al Iordaniei.

Dr. Michael Fradley, care a condus cercetarea şi a identificat pentru prima dată taberele foarte bine conservate cu ajutorul Google Earth, sugerează că există puţine îndoieli asupra vechimii acestora.

„Suntem aproape siguri că au fost construite de armata romană, dată fiind forma tipică de cărţi de joc a incintelor cu intrări opuse de-a lungul fiecărei laturi”, a declarat el.

„Singura diferenţă notabilă dintre ele este că cea mai vestică tabără este semnificativ mai mare comparativ cu cele două tabere de la est”, a adăugat Fradley.

Dr. Mike Bishop de la Universitatea Oxford, expert în armata romană, a declarat: „Aceste tabere reprezintă o nouă descoperire spectaculoasă şi oferă o nouă perspectivă importantă asupra campaniei romane din Arabia. Forturile şi fortăreţele romane arată cum Roma controla o provincie, însă taberele temporare dezvăluie cum aceasta era dobândită iniţial”.

Cercetătorii sugerează că taberele ar fi fost construite de armată pe post de baze temporare pentru soldaţi în timp ce aceştia mărşăluiau în campanie.

„Nivelul de conservare al taberelor este într-adevăr remarcabil, mai ales că este posibil să fi fost folosite doar câteva zile sau săptămâni. Ei au mers de-a lungul unei rute periferice a caravanelor care lega Bayir de Dumat al-Jandal. Acest lucru sugerează o strategie de a ocoli traseul mai frecventat, mai jos de Wadi Sirhan, adăugând un element de surpriză atacului”, a precizat Fradley.

„Este uimitor că putem să vedem la scară de peisaj acest moment în timp”, a adăugat el.

Profesorul Andrew Wilson, coautor al lucrării dedicate acestei descoperiri, a declarat: „Aceste tabere de marş – dacă avem dreptate în ceea ce priveşte datarea lor la începutul secolului al II-lea – sugerează că anexarea romană a Regatului Nabateean după moartea ultimului rege, Rabbel II Soter, în anul 106 e.n., nu a fost o treabă foarte simplă şi că Roma s-a mişcat repede pentru a-şi asigura regatul”.

Deoarece distanţa dintre fiecare tabără este de 37 – 44 de kilometri, cercetătorii bănuiesc că această distanţă era prea mare pentru a fi traversată de infanterie într-o singură zi. Prin urmare, ei sugerează că taberele au fost construite de o unitate de cavalerie care putea să parcurgă un asemenea teren sterp într-o singură zi, eventual pe cămile.

Pe baza distanţei dintre tabere se estimează, de asemenea, că o altă tabără ar fi putut fi situată mai la vest, în zona viitorului fort omeiad şi a staţiei de alimentare cu apă de la Bayir.

Potrivit studiului, taberele recent descoperite se află în linie dreaptă spre Dumat al-Jandal, în ceea ce este în prezent Arabia Saudită, dar care era la acea vreme o aşezare în estul Regatului Nabateean.

Conform cercetătorilor, descoperirile sugerează că Roma a trebuit să forţeze preluarea acestuia, în timp ce istoria romană susţine că transferul de putere a fost un eveniment paşnic, la sfârşitul domniei ultimului rege nabateean.

Arheologii urmează să confirme vechimea taberelor prin cercetări pe teren, însă există şi alte întrebări care trebuie să primească răspuns. „De ce tabăra vestică are o capacitate dublă faţă de celelalte două? Au fost divizate forţele şi, dacă da, unde s-a dus cealaltă jumătate? A fost distrusă pe jumătate într-o luptă sau a rămas în tabăra vestică pentru a alimenta cu apă celelalte tabere?”, a declarat Wilson.

Studiul a fost publicat în jurnalul ştiinţific Antiquity.