G4Media.ro

Arheologii bulgari au descoperit pentru prima dată o statuie antică complet conservată:…

Sursa Foto: Pexels

Arheologii bulgari au descoperit pentru prima dată o statuie antică complet conservată: Are peste doi metri înălțime și probabil îl înfățișează pe Hermes

O descoperire arheologică remarcabilă a fost făcută de echipa prof. dr. Liudmil Vagalinski în orașul antic Heraclea Sintica de lângă Petrici. Pentru prima dată în Bulgaria, acolo a fost găsită o statuie antică complet conservată, relatează Archaeologia Bulgarica. Sculptura de marmură, pe care arheologii au început să o descopere recent în Cloaca Maxima (marele canal al orașului antic), s-a dovedit a fi deosebit de bine conservată – spre deosebire de cele descoperite până acum, care au fost fără capete. 

„Are peste doi metri înălțime și probabil îl înfățișează pe Hermes, una dintre cele mai populare zeități din această zonă”, a comentat șeful lucrărilor, prof. dr. Liudmil Vagalinski. „Mai avem mult de lucru și nu vreau să mă grăbesc să trag concluzii, dar de acum pot spune că această statuie antică nu este doar cea mai bine păstrată dintre cele descoperite aici, ci și pe întreg teritoriul Bulgaria”. Prof. Vagalinski insinuează că locuitori de pe timpuri ai orașului au pus-o în pământ în acest loc după marele cutremur din secolul al IV-lea – pentru a păstra pentru vremuri mai bune una dintre vechile lor zeități într-o perioadă în care creștinismul era deja religia oficială, potrivit Rador Radio România.

Oamenii de știință nu se așteptau să găsească ceva valoros exact în acel loc. În această zonă, unde se află Marele Canal, principala preocupare a arheologilor a fost cum să păstreze clădirile antice, pe care le-au descoperit în urmă cu șase ani, a declarat prof. Vagalinski pentru BTA. Potrivit acestuia, acest tronson este privat şi municipalitatea nu poate efectua conservarea și restaurarea permanentă ca într-o parcelă municipală. Aceste structuri și pereți, care sunt proprietate privată, se erodează. Din acest motiv au decis să deschidă grătarele canalului, pe care le-au pus în siguranță, apoi să verifice starea lor. În timpul curățării cu mare atenție, pentru a se determina starea pereților, s-a putut vedea marmură, povesteşte prof. Vagalinski. După ce au continuat cu curățarea, a început să se vadă şi statuia.

„Unii o vor numi „noroc”. Dar nu este doar atât – în spatele tuturor acestor descoperiri arheologice se află o muncă enormă, talent și inima unei persoane care se implică cu totul…”, a comentat jurnalistul și scriitorul Irina Vagalinska despre descoperire, pe Facebook, care e şi editor la Archaeologia Bulgarica. Vagalinska este și autoarea noului roman istoric „Mistere în Heraclea Sintica”. Statuia va fi mutată cu grijă la Muzeul Petrici și, după restaurarea și conservarea necesară, va fi expusă vizitatorilor de acolo, precizează publicația.

Sursa: SEGA / Rador Radio România / Traducerea: Mirela Petrescu/ Ilustrație generică

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează