Arheologii scot la iveală pereții și șemineele pline de culoare ale unei locuințe sociale din Londra: „O imagine foarte diferită față de azilele întunecate și murdare descrise adesea în cultura populară”

De-a lungul istoriei sale de 200 de ani, spațiile sale erau înghesuite și supraaglomerate, sumbre și pline de insecte. Cu toate acestea, atunci când a fost deschis în 1809, locuințele sociale (workhouse, unde oamenii primeau cazare în schimbul muncii) St Pancras a fost menit să aducă alinare celor care au trecut prin vremuri grele, după cum au dezvăluit săpăturile de la fața locului, relatează The Guardian.

Arheologii de la Mola (Museum of London Archaeology) au fost uimiți să descopere „o parte semnificativă a acestor clădiri originale” și „noi detalii incredibile despre viața rezidenților și a stăpânilor”.

Gwilym Williams, manager de proiect la Mola, a declarat că dovezile au evocat „o imagine foarte diferită față de workhouse-urile întunecate și murdare descrise adesea în cultura populară”, mai ales în scrierile lui Charles Dickens.

Se știau puține lucruri despre clădire în afară de forma sa pe hărțile parohiale, dar arheologii au găsit pereți de până la un metru înălțime, cu tencuială viu colorată și șeminee care odinioară încălzeau încăperile.

Descoperirile oferă informații despre workhouse-urile de la începutul secolului al XIX-lea, înființate pentru a ajuta săracii.

În timp ce deținuții primeau cazare și hrană de bază, ei erau, de asemenea, descurajați să profite de stat prin faptul că erau nevoiți să facă munci grele și sarcini repetitive, cum ar fi culesul de stejar și spargerea de pietre.

Noile dovezi sugerează că azilul St Pancras ar fi putut începe cu un interes mai mare pentru sprijin decât pentru descurajare. Williams a declarat: „Deși facilitățile sunt spartane, deținuții nu erau acolo pentru a fi pedepsiți … Existau grădini, o infirmerie și o creșă. Acestea le recunoșteau nevoile la fel de mult ca și camerele încălzite sau vopseaua albastru deschis de pe pereți”.

Descoperirile includ veselă instituțională – cu farfurii purtând o imagine a orașului St Pancras și cuvintele „Guardians of the Poor St Pancras Middlesex” – și rămășițele unei periuțe de dinți din os cu peri de păr de cal, sugerând importanța igienei personale.

Clădirea din 1809 trebuia să găzduiască 500 de oameni. Până în anii 1850, numărul acestora a crescut la 1.900. În 1865, o investigație a revistei medicale Lancet asupra infirmeriilor de la locuințele sociale din Londra a observat: „Supraaglomerarea… trebuie să facă saloanele în care apare să fie nesănătoase”.

Williams a sugerat că spațiile ar putea fi cele prezentate în Oliver Twist, deși cercetările lui Ruth Richardson pentru cartea sa din 2012, Dickens and the Workhouse, au identificat azilul din Cleveland Street și oamenii care locuiau în apropiere ca surse de inspirație.

Peter Higginbotham, un istoric al workhouse-urilor, notează pe site-ul său: „Robert Blincoe, pe a cărui poveste se poate baza Oliver Twist a lui Dickens, a fost un copil internat într-un azil care era supraaglomerat și plin de gândaci. Pe lângă faptul că primeau o educație rudimentară, Blincoe și ceilalți deținuți ai săi erau uneori puși să muncească timp de 12 ore pe zi sau chiar mai mult la sarcina neplăcută de culegere a stejarului”.

Dr. Leon Litvack, editorul principal al proiectului Charles Dickens Letters Project, a declarat: „Numele lui Dickens este imediat asociat cu acele aspecte mai întunecate ale vieții victoriene, care ne fascinează, dar ne repugnă în același timp. Asocierea sa cu locuințele sociale este un exemplu perfect în acest sens. După cum este bine cunoscut din romane precum Oliver Twist și Prietenul nostru comun, Dickens a fost pasionat de expunerea condițiilor care persistau în multe dintre workhouse-urile din întreaga țară. Cu toate acestea, în aceste opere de ficțiune, el îndulcește și igienizează descrierile, pentru a nu-și jigni cititorii săi devotați. Jurnalismul său a fost, însă, cu totul altceva. Acolo a fost mult mai direct, completându-și relatările cu detalii picante, extrase din observații personale”.

El a adăugat: „Deși Dickens însuși nu a scris despre azilul St Pancras, prietenul și colaboratorul său Henry Morley a făcut-o, ca parte a unui articol [1861] intitulat The Frozen Out Poor Law … Dickens i-a trimis o descriere, pe care o primise de la un prieten, a unei femei sărace care aștepta în frigul năprasnic de la azilul St Pancras pentru a-și primi pâinea. Condițiile în care săracii erau forțați să aștepte erau de așa natură încât îi descurajau pe mulți dintre ei să vină în primul rând pentru pâine”.

În 1929, workhouse-ul St Pancras a devenit spitalul St Pancras, o parte din acesta fiind bombardat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar unele dintre clădirile workhouse-ului au fost demolate.

Acestea sunt zonele pe care arheologii le-au excavat înainte de construirea Oriel, un centru pentru îngrijirea ochilor, cercetare și educație. Este o inițiativă comună a Moorfields eye hospital NHS foundation trust, UCL Institute of Ophthalmology și Moorfields Eye Charity.

„Este ironic, dar totuși încurajator, faptul că o locație în care au avut loc astfel de abuzuri este transformată într-un nou centru modern de îngrijire a ochilor, care, avem încredere, va avea grijă de cei pe care îi tratează mai bine decât a fost cazul în urmă cu peste 160 de ani”, a afirmat Litvack.