G4Media.ro

Arheologul Cătălin Pavel, despre scandalul distrugerii vestigiilor antice de la Constanța: „Trecutul…

Arheologul Cătălin Pavel, despre scandalul distrugerii vestigiilor antice de la Constanța: „Trecutul României e un fel de pădure care e rasă fără remușcări”

Arheologul Cătălin Pavel, care a cercetat mai multe șantiere din ţară și din străinătate și a săpat în cetățile Milet, Troia și Histria, a declarat că este de neacceptat ca într-un sit istoric să se sape fără supravegherea unui arheolog, după ce zeci de constănțeni au făcut vineri un lanț uman în jurul unor vestigii antice din centrul orașului, în semn de protest față de construcția unui bloc de patru etaje care urmează să fie ridicat într-o zonă protejată istoric, scrie Info Sud-Est.

“Acum, indiferent de situația de aici – n-am putut vedea cu ochii mei toate documentele – , pot să vă spun asta, că în nici un sit arheologic n-ar trebui să se poată face săpături fără supraveghere arheologică, e la mintea cocoșului, și cu atât mai puțin într-un sit cum e Constanța. A distruge părți din orașul antic e de neconceput, e ca și cum ai da Turnul Eiffel la fier vechi!”, a declarat Cătălin Pavel, lect.univ.dr. la Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța.

Arheologul se arată îngrijorat de situația de la Constanța și crede că o săpătură realizată într-un sit fără supravegherea specialiștilor poate să distrugă mărturii importante din istoria noastră.

“Și nu e vorba că arheologii fetișizează o cărămidă veche și nu înțeleg că prezentul are și el nevoile lui, că adică oamenii vii trebuie să treacă, pînă la urmă, înaintea celor morți. Dar să nu mi se spună că pentru, să zicem, o sală de popice trebuie musai distruse urgent jucăriile copiilor din antichitate sau șarpele Glykon sau frescele făcute de primii creștini de aici. Și dacă bagi excavatorul în inima Tomisului, poți oricînd să distrugi așa ceva. Oricînd ! Asta e situația, cînd vorbim de situri excepționale. Eu vă dau ca exemplu obiecte, dar se înțelege că e vorba de fapt de distrugerea, în general, a informațiilor despre trecut”, a adăugat Cătălin Pavel.

Cătălin Pavel a mai declarat că există o mare contradicție: în timp ce România cheltuiește mulți bani pentru a promova în afară patrimoniul istoric, multe vestigii istorice din țară se distrug.

“În vremea asta, sume considerabile sînt cheltuite de stat pentru a face vizibil în străinătate, de pildă prin expoziții, patrimoniul arheologic al României. Sau pentru recuperarea patrimoniului atunci când asemenea obiecte ajung ilegal în străinătate. Contradicția e limpede ca lumina zilei, nu ? Cum să vă zic, pentru mine, ca arheolog, trecutul e casa mea. Dar nimeni nu are nevoie de doctorate ca să simtă că nu e în regulă ca cineva să-ți ia casa cu excavatorul”, a declarat Cătălin Pavel.

Citește integral în Info Sud-Est

Citește și Zeci de constănțeni au făcut lanț uman în semn de protest față de construcția unui bloc cu patru etaje peste vestigiile cetății antice Tomis

Foto: arhiva personală Cătălin Pavel, via Info Sud-Est

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Cazinoul e gata, ca vad cum chinezii fac un spital de 1000 de locuri in 60 de zile?!

  2. Ce se intampla in fieful PSD Constanta este demn de un oras dintr-o republica bananiera.