G4Media.ro

Arhiepiscopia Tomisului confirmă că a cerut rangul de mitropolie: ”ÎPS Teodosie nu…

Sursa foto: Cosmin Uhrenciuc Photography

Arhiepiscopia Tomisului confirmă că a cerut rangul de mitropolie: ”ÎPS Teodosie nu a solicitat niciodată și nici nu va solicita, în nume personal/ Un drept consfințit prin canoane (…) confirmat istoric, arheologic și documentar”

Arhiepiscopia Tomisului a confirmat, printr-un comunicat transmis de biroul de presă marți seară, că a cerut rangul de mitropolie, dar spune că ÎPS Teodosie ”nu a solicitat niciodată și nici nu va solicita, în nume personal”:  ”E un drept consfințit prin canoane (…) confirmat istoric, arheologic și documentar” spune Arhiepiscopia Tomisului.

G4Media a transmis în exclusivitate luni, citând surse, că ÎPS Teodosie a cerut printr-o scrisoare transmisă conducerii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) ca arhiepiscopia să fie ridicată la rang de mitropolie, ceea ce ar duce automat la ridicarea sa în grad de mitropolit.

Ulterior, informația a fost confirmată de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, care a declarat pentru G4Media că ”în legătură cu noua-veche solicitare a Arhiepiscopiei Tomisului, aceea de a fi ridicată la rang de Mitropolie, precizăm că aceeași cerere a primit în urmă cu doar doi ani un răspuns clarisim, ferm și definitiv”.

Teodosie, care s-a remarcat prin atacuri la adresa valorilor occidentale și susținerea Rusiei, a cerut ca subiectul promovării să fie pus pe ordinea de zi a viitorului sinod (conducerea colectivă a BOR). Teodosie a mai făcut o încercare similară în 2021, iar atunci Patriarhul Daniel i-a respins-o printr-o scrisoare extrem de dură, prezentată în exclusivitate de G4Media.

Arhiepiscopia Tomisului a mai transmis despre Teodosie că ”un om al rugăciunii și al căinței niciodată nu va alerga după onorurile efemere ale acestei lumi”, dar a detaliat motivele pentru care arhiepiscopia trebuie să fie ridicată la rang de mitropolie și a continuat disputa cu Vasile Bănescu (ÎPS Teodosie a intrat deseori în contradicție cu actuala conducere a BOR și cu purtătorul de cuvânt al instituției):

  • ”Cu privire la demersul Arhiepiscopiei Tomisului de a i se recunoaște de către Sfântul Sinod dreptul de mitropolie (un drept consfințit prin canoanele 4-7 ale Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325), confirmat istoric, arheologic și documentar, inclusiv prin noile argumente prezentate Cancelariei Sfântului Sinod, acesta va continua, pe toate căile legale, statutare și regulamentare, până la împlinirea sa, prin voia lui Dumnezeu, prin dragostea poporului și prin înțelepciunea membrilor Sfântului Sinod (…);
  • Domnului Vasile Bănescu, care a găsit de cuviință să dea un răspuns uneia dintre publicații după cum urmează: „în legătură cu noua-veche solicitare a Arhiepiscopiei Tomisului, aceea de a fi ridicată la rang de Mitropolie, precizăm că aceeași cerere a primit în urmă cu doar doi ani un răspuns clarisim, ferm și definitiv”[2], îi transmitem rugămintea ca, în interesul dezambiguizării, să opereze cu celeritate o clarisimă distincție terminologică și fenomenologică dintre o solicitare de ridicare la rang de mitropolie (cum a fost, de pildă, cazul înființării ex novo a mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului) și o solicitare (într-adevăr, „nouă-veche”) de recunoaștere a unui drept existent de mitropolie, cu temei indelebil (cazul reactivării mitropoliei Tomisului).
  • Concret, Arhiepiscopia Tomisului nu a solicitat niciodată o ridicare (în sensul oferit de domnul Vasile Bănescu), ci o reactivare (o punere în vigoare) a dreptului sacru, inviolabil și inalienabil al mitropoliei Tomisului (cea din secolul al IV-lea, aceeași a Sfinților Ierarhi care și-au pus semnătura pe hotărârile Sinoadelor Ecumenice, aceeași a Sfinților Ioan Casian și Dionisie Exiguul, aceeași a Călugărilor sciți, a lui Ioan Maxențiu și Leonțiu de Bizanț, aceeași a mitropoliților Vasile și Anicet din veacul al XII-lea, aceeași strămutată la Vicina în veacurile XIII-XIV).
  • Cu gândul că acest comunicat limpezește nelămuririle unora și vindecă suferințele personale ale altora, nădăjduim că Biserica va înainta în lucrarea ei misionar-pastorală, iar Tomisul (vechi-nou) va primi, cât de curând, reactivarea scaunului său mitropolitan, spre bucuria credincioșilor din Dobrogea și spre cinstea poporului român”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ati priceput? Nu e o pretenție, e un drept consfințit. Ca pensiile speciale.