Arhiepiscopia Tomisului, în centrul unei noi controverse: O mănăstire din Constanța a oficiat a cincea căsătorie a lui Ilie Năstase, deși Sinodul interzice cununiile în aceste lăcașuri
Fostul tenismen Ilie Năstase s-a căsătorit pentru a cincea oară, într-o mănăstire din județul Constanța. Slujba religioasă a fost oficiată în 6 iunie, la mai bine de un an de la căsătoria civilă dintre Năstase și constănțeanca Ioana Simion. Canoanele bisericești spun, însă, că o persoană poate fi cununată religios de maximum trei ori. Încălcarea acestui canon cu bună știință îi poate aduce preotului care a oficiat slujba cea mai gravă sancțiune, caterisirea, adică excluderea din preoțime.
Totodată, o decizie a Sfântului Sinod, din 28 februarie 2013, interzice organizarea cununiilor religioase și a botezurilor în afara bisericilor. Aceste evenimente nu sunt permise nici măcar în mănăstiri, unul dintre motive fiind că mănăstirile nu dețin documente de evidență administrativă a copiilor botezați și a cuplurilor care se căsătoresc religios (registrele mitricale) și nici formulare tipizate pentru eliberarea certificatelor specifice.
Astfel, în urma discuțiilor în plen, la propunerea Comisiei canonice, juridice și pentru disciplină, Sfântul Sinod a hotărât, în 28 februarie 2013, ca toate cununiile religioase să fie oficiate în biserici sau în catedrale eparhiale care nu sunt deservite de cler monahal.
Cazurile de forță majoră sunt considerate doar cele în care bisericile se află în restaurare sau mirii sunt în imposibilitatea de a se deplasa. Conform Sfântului Sinod, preoții care încalcă această decizie și organizează cununii în afara bisericilor de mir sunt trimiși la judecata consistoriului eparhial, pentru neascultare canonică și, cel mai probabil, sunt caterisiți, adică excluși din preoțime.
În cazul lui Ilie Năstase, acesta s-a căsătorit pentru a cincea oară la Mănăstirea ”Izvorul Tămăduirii” din comuna Crucea, o localitate situată la 55 de kilometri de municipiul Constanța.
Mai mulți preoți au explicat pentru G4Media că ar exista două portițe prin care ambele interdicții pot deveni posibile fără să fie încălcate canoanele, adică legile bisericești, dar care, din punctul lor de vedere încalcă morala religioasă.
- ”Pe de-o parte, e posibil ca Ilie Năstase să nu se fi cununat religios cu toate cele patru soții dinaintea celei din urmă, ci doar cu una sau două dintre ele, astfel că preotul care a oficiat căsătoria nu a luat în calcul căsătoriile civile. Urmând logica aceasta, care este total greșită, o persoană care se căsătorește de 10 ori civil poate fi cununat în biserică. Dar nu văd nicio logică pentru care o persoană care este creștină și se căsătorește civil de mai multe ori, dar nu religios, să fie considerată aptă canonic. Nu cred că un creștin poate fi considerat apt canonic să se cunune religios după ce s-a căsătorit civil de încă patru ori. Asta dacă nu cumva a fost căsătorit și religios cu cele dinainte”, au declarat mai mulți preoți pentru G4Media.
Preoții au explicat și că, deși Sfântul Sinod interzice căsătoriile în mănăstiri pentru că acestea deveniseră ”o modă” și tulburau viața monahală, totuși pot fi organizate botezuri și nunți dacă ierarhul permite acest lucru printr-o dispensă. În cazul de față, decizia ar fi trebuit să revină Înalt Prea Sfințitului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.
În iunie 2011, ÎPS Teodosie i-a dat o astfel de dispensă fostului primar Radu Mazăre, care voia să-și cunune șefa de cabinet, însă nu putea pentru că edilul nu era căsătorit nici măcar civil. ÎPS Teodosie a făcut o excepție pentru primar, dându-i acestuia o dispensă prin care Mazăre a putut cununa alături de mama sa în cadrul unei slujbe religioase oficiate de însuși Arhiepiscopul Tomisului.
Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a declarat pentru G4Media că nu poate comenta nunta lui Ilie Năstase pentru că este ”un eveniment privat” și că nu știe dacă fostului tenismen i s-a oficiat o slujbă de cununie religioasă sau a avut parte de un alt serviciu religios. Cu toate acestea, deși susține că nu știe detalii despre slujba oficiată de preoții mănăstirii din Crucea, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului este convins că nu a fost încălcat niciun canon, pentru că ”nu se întâmplă lucruri ilegale”:
- ”Cununia, botezul și înmormântarea sunt slujbe cu caracter privat, prin urmare nu fac obiectul informațiilor publice. Este o slujbă cu caracter privat, nu conține informații de interes public. Din moment ce este o slujbă cu caracter privat, discuția publică se oprește aici”, a declarat Eugen Tănăsescu pentru G4Media.
La o simplă căutare pe internet apar fotografii care arată că Ilie Năstase și-a dus la altar patru din cele cinci soții.
Ilie Năstase s-a căsătorit prima oară în 1972, la Bruxelles, pe când avea 26 de ani. Prima soție i-a fost modelul belgian Dominique Grazia cu care are o fiică, Nathalie. O fotografie cu cei doi din ziua nunții o ilustrează pe Dominique Grazia în rochie de mireasă, ridicată pe brațe de proaspătul soț. Năstase a divorțat de prima lui soție în 1982, după 10 ani de mariaj.
La doar doi ani după primul divorț, Ilie Năstase se căsătorea în SUA, cu actrița americană Alexandra King, cu care a adoptat doi copii, pe Nicholas și Charlotte. Fotografia de la nunta celor doi îi arată pe Năstase și Alexandra King într-un salon de evenimente, dansând, actrița purtând o rochie de mireasă albă, lungă, cu voal lung până în podea și mâneci bufante.
În 2004, Ilie Năstase se căsătorește pentru a treia oară cu Amalia Teodorescu, împreună cu care are două fiice, Alessia și Emma Alexandra. Cei doi au divorțat șase ani mai târziu. O fotografie din ziua nunții îi surprinde pe cei doi ieșind din biserică, după cununia religioasă, chiar lângă clericii care oficiaseră slujba.
La trei ani după divorțul cu Amalia Teodorescu, Năstase se căsătorește cu a patra nevastă, Brigitte Sfăt, în Timișoara. Cei doi nu se căsătoresc însă și religios pentru că niciunul nu a vrut să se boteze în religia celuilalt. Nu au niciun copil împreună și au divorțat în 2018, după cinci ani de căsnicie.
La un an de la divorțul cu Brigitte Sfăt, Năstase s-a căsătorit civil cu Ioana Simion, iar în 6 iunie 2020 a fost organizată și cununia religioasă a celor doi, la Mănăstirea ”Izvorul Tămăduirii” din comuna Crucea, tot acolo unde, cu o săptămână înainte, cei doi au botezat un copil.
Ilie Năstase a fost decorat de Nicolae Ceaușescu în 1971 pentru performanțele în tenis, iar în anul 1996 a candidat la Primăria București din partea PDSR. Fostul tenismen a fost învins de Victor Ciorbea, candidatul alianței creștin-democrate. În anul 2008, Ilie Năstase a fost înaintat în gradul de general-maior (2 stele) în retragere, în Ministerul Apărării. Năstase a devenit senator în 2012, din partea alianței electorale PSD-UNPR-PC. În iulie 2019, fostul tenismen a fost condamnat definitiv la 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare pentru că a fost prins la volan sub influența băuturilor alcoolice, de două ori în șase ore, și s-a opus recoltării probelor biologice.
sursa foto: Facebook/ Ioana Năstase
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
36 comentarii