Arhiepiscopul Aradului devine primul Cetățean de Onoare al județului Arad / A contribuit la construirea primei biserici ortodoxe de după Revoluția din 1989, în România
Înaltpreasfințitul Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului, este prima personalitate căreia i s-a decernat titlul de Cetățean de Onoare al județului Arad, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.
În 2024 se împlinesc 40 de ani de la întronizarea ÎPS Timotei Seviciu în demnitatea de arhiereu al Aradului.
Ceremonia s-a desfășurat, sâmbătă seara, în Sala Marii Uniri, in prezența a sute de invitați.
“Trăim un moment deosebit prin care se vede legătura Bisericii cu popor român. Dumnezeu să ne ajute ca ceea ce a moștenit din trecut, așa cum a fost istoria întregului nostru popor să fie și în prezent și să continue pentru viitor, spre prestigiul biserici și spre binele țării”, spune arhiepiscopul Aradului.
Distincția i-a fost inmânată de către Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, iar în sală a fost prezent şi Mitropolitul Banatului, înaltpreasfințitul Ioan.
În vârstă de 88 de ani, Arhiepiscopul Timotei al Aradului este membru al Sfântului Sinod al Biercii Ortodoxe Române de 48 de ani. Ierarhul s-a născut în 4 iunie 1936 la Timişoara.
Unul dfin motivele pentru care ÎPS Timotei Seviciu a primit distincția ține și e faptul că a contribuit la construirea primei biserici ortodoxe de după Revoluția din 1989 de pe teritoriul României, anume Catedrala Sf. Treime din municipiu, de la Podgoria, dar și la construirea și renovarea mai multor biserici din județul Arad.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank