Arhitectul șef al orașului Năvodari, trimis în judecată pentru luare de mită și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au trimis-o în judecată, în stare de libertate, pe Giorgiana Cotigi, arhitect șef al orașului Năvodari, pentru două infracțiuni de luare de mită și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
Alături de aceasta, DNA a mai trimis în judecată:
-persoana juridică S.C. Aqua Force S.R.L.,
-D. A., administrator al societății comerciale S.C. Aqua Force S.R.L.,
-V.T, administrator al unor societăți comerciale,
fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
„În anul 2020, în calitate de arhitect șef al orașului Năvodari, inculpata Cotigi Giorgiana ar fi primit de la inculpatul D.A., administrator al societății S.C. Aqua Force S.R.L., foloase necuvenite în cuantum de 36.500 euro și 56.530 lei (aproximativ 11.000 euro), în forma disimulată a vânzării unui imobil la un preț derizoriu în raport cu valoarea reală, în schimbul semnării documentelor de urbanism (certificat de urbanism, autorizație de construire, proces-verbal de recepție) necesare realizării unui proiect imobiliar în orașul Năvodari, județul Constanța, în care inculpata era direct interesată, dar și în legătură cu emiterea altor acte similare necesare inculpaților S.C. Aqua Force S.R.L. și lui D.A. sau fratelui acestuia, în alte proiecte imobiliare”, au precizat procurorii anticorupție.
Concret, pe 22 noiembrie 2019, Cotigi Giorgiana ar fi încheiat antecontractul de vânzare cumpărare cu societatea S.C. Aqua Force S.R.L. având ca obiect imobilul situat în Năvodari, iar ulterior, în cursul anului 2020, ar fi semnat toate actele necesare edificării imobilului pe care arhitecta șefă promisese că îl cumpără. Actele juridice prin care a fost convenit prețul derizoriu datează din 10 iunie 2020 și 18 decembrie 2020.
„Într-un context similar, în perioada septembrie-noiembrie 2020, în calitate de arhitect șef al orașului Năvodari, inculpata Cotigi Giorgiana ar primit de la inculpatul V.T., foloase necuvenite constând în lucrări de amenajare (materiale și manoperă) realizate la imobilul dobândit în condițiile anterior descrise, în valoare totală de 12.853 lei, în legătură cu semnarea documentelor de urbanism (certificate de urbanism, autorizații de construire și procese verbale de recepție) necesare realizării, de către mituitor și de către membrii familiei sale, a unor proiecte imobiliare prin intermediul firmelor controlate de aceștia”, mai spun anchetatorii.
În cauză, s-au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor aparținând inculpatei Cotigi Giorgiana.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.