Arhitectul sirian care a fugit de război pentru a studia în Cluj, iar acum vrea să reconstruiască o parte din țara natală

„Fugi, du-te, ai banii ăștia, pleacă să-ți găsești un loc departe de război”, i-a spus tatăl lui Riyadh Salha, când în Siria începuse deja primăvara arabă, în 2011.

Tânărul avea 22 de ani și absolvise Universitatea de Arhitectură din Alep, după care și-a făcut un master în limbă engleză la Damasc. 10.000 de euro erau toți banii pe care familia lui îi încasase din vânzarea unui apartament. Așa a venit Riyadh la Cluj, în 2012, după ce s-a înscris la un doctorat la Universitatea Tehnică cu specializarea inginerie arhitecturală.

„E greu să pleci de acasă într-o țară străină. Deși începuse deja războiul, în zona de unde sunt eu, din Shahba, nu era mare agitație. Eu locuiam cu familia într-o zonă montană, într-un sat, unde toată lumea se înțelegea cu toată lumea”, spune Riyad.

Lucrurile aveau să se schimbe în scurt timp.

După ce începuseră luptele în 2011 în țară, în Shahba au intrat într-o noapte mai mulți bărbați înarmați. Cinci localnici au fost împușcați, iar peste câteva zile familiile îndurerate s-au strâns la înmormântare.

„Participă foarte multe lume, de obicei. Așa a fost și atunci, sute de persoane venite la înmormântare. Ei bine, teroriștii au detonat două mașini exact în ziua aceea la cimitir. A fost măcel. Erau zeci de morți, foarte mulți răniți. Era nevoie de sânge și m-am dus și eu să donez pentru victime. Când am ajuns la spital, am văzut o imagine pe care n-o pot uita nici azi, după 8 ani de zile, aproape. Era o mamă care ținea în brațe, la piept, papucii copilului. Atât îi rămăsese. Îi ținea tare-tare, strânși la piept și nu putea nici plânge. Era sprijinită de un gard, în stare de șoc, privea în gol și ținea papucii aceia de copil. Groaznic”, își amintește el.

„Ai mei insistau tot mai mult să plec”, adaugă Riyadh. ”În plus, în Siria armata e obligatorie”.

„Am doi verișori, pe Safian Alhajjar și Gafer Alhaiouk, pe care i-am pierdut atunci. Fuseseră încorporați în armată cu câteva luni înainte de a începe războiul. Au murit la scurt timp, unul luptând cu militanți Al-Quaeda, iar celălalt cu Statul Islamic. Mi-am pierdut și un alt prieten tot așa, plecând în armată. Legea îți oferă însă și o altă scăpare: plătești statului 8.000 de dolari și scapi de armată. E o lege valabilă pentru toată lumea, dar e foarte greu pentru oricine din Siria să strângă suma asta”, adaugă Riyadh.

„Siria e o țară cu istorie formidabilă, era o țară nemaipomenită, cu amprente clare ale populațiilor străvechi, precum

fenicienii. Este centrul celor mai vechi civilizații de pe Pământ. Din păcate, războiul lasă urme adânci. Ați văzut ce s-a întâmplat și la Palmira, Perla Deșertului, unde Statul Islamic a făcut prăpăd, ca de altfel în toate zonele în care a ajuns. Am fost ferit, pe cât posibil. Apoi tatăl meu a vândut un apartament și mi-a dat 10.000 de euro cu care să plec în Europa, în România. Te descurci, trebuie să-ți faci o viață normală. Sunt toți banii pe care îi avem”, mi-a spus.

În 2012, Riyadh Selha ajunge în Cluj-Napoca. De ce la Cluj? „Am căutat fel și fel de locuri, Qatar, Arabia Saudită, dar am întrebat și alți oameni, doctori plecați din Siria cu studii făcute la Cluj și mi-au spus că e un loc bun de trăit. E liniște, e civilizat. Era și accesibil ca preț. Am venit cu gândul să-mi fac doctoratul, iar în 2014, m-am reîntors în Siria să-mi văd părinții, să-mi văd familia. Mi-am plătit și armata între timp, dar atunci n-am crezut că mă mai pot întoarce în România. A fost foarte riscant. Ca să ajung în România, eu trebuie să trec granița din Siria în Liban, iar din Liban este cursă directă la București. Am ajuns cu un autocar plin de oameni să intrăm în Liban și doar eu cu încă două sau trei persoane am fost lăsați să trecem. Aveam documente că am rezidență în România, că studiez acolo, căci altfel nu mai ajungeam. Nu te lăsau, nu mai lăsau pe nimeni. Doctoratul nu-mi era gata și dădeam cu piciorul la tot ce-am făcut până atunci. M-am întors, însă. Mi-am făcut apoi o firmă de arhitectură de unul singur. Mulți mi-au zis că sunt nebun, că n-am nici o șansă. Tu nici limba n-o vorbești, ce-ai de gând să faci?”, a mai spus el.

Arhitectul s-a apucat de proiectat locuințe. Din vorbă în vorbă, de la un client la altul, a ajuns să-și dezvolte afacerea.

Limba română a învățat-o „de la oameni, vorbind cu românii, cu prietenii români pe care mi i-am făcut. Eu și doctoratul l-am făcut în limba engleză și la școală doar engleză vorbeam. Dar am învățat limba singur, integrându-mă în societate, vorbind românește, învățând despre România. Mai am anumite greutăți uneori în special cu termenii tehnici din munca mea, dar mă descurc până la urmă”.

Riyadh se va căstori în curând cu o româncă.

„Viitorul meu este aici, eu aștept și cetățenia. Poate că voi nu știți, dar să circuli într-o democrație, să ai libertate și să-ți fie respectate drepturile, este ceva de neconceput pentru multă lume din Orient. Am 31 de ani, sunt tânăr și mi-am făcut o viață aici. Acum tatăl meu mi-a spus foarte clar să am grijă de fratele meu care vrea să studieze medicina tot la Cluj. Trebuie să-l salvezi, să ai grijă de el, așa mi-a zis”, mai spune Riyadh.

În Siria salariul mediu a ajuns la 30 de dolari/lună, o sumă infimă. Țara e măcinată de sărăcie.

„Odată se trăia decent, acum e totul distrus. Ultima dată când am fost acasă, în Siria, aveam curent două ore pe zi. E foarte greu. Oamenii suferă de multe lipsuri. De mers acasă, voi merge mereu, dar de stabilit definitiv în Siria, nu. Sunt arhitect. Mi-ar plăcea, în schimb, să ajut la reconstrucția Siriei din acest punct de vedere. Mai exact, mi-ar plăcea să reconstruiesc, dacă vreți, poate e cam mult spus, Alepul. Acolo mi-am petrecut cinci ani și jumătate, la Universitate și sunt parte din locul acela. Aș face-o pe gratis, să mă duc în țară, în Siria și să lucrez pro-bono, fără nici o pretenție. S-a ales praful de o grămadă de minuni arhitecturale, de monumente unice aflate în patrimoniul UNESCO. Acesta e unul dintre visele mele”, a mai spus el.

Oraşul Alep,  unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, a fost distrus de luptele între rebeli şi armata proguvernamentală. Nicio clădire din centrul istoric, inclus în patrimonul UNESCO în 1986, nu a mai rămas întreagă. Înainte de război, mii de oameni vizitau centrul istoric din Alep, inclus în patrimoniul cultural al UNESCO în anul 1986.