G4Media.ro

Armand Duplantis, recordmenul mondial la săritura cu prăjina, cap de afiș la…

Sursa foto: X.com / Olympics

Armand Duplantis, recordmenul mondial la săritura cu prăjina, cap de afiș la gala Ligii de Diamant de la Monaco, din iulie 2025

Deținătorul recordului mondial masculin în proba de sărituri cu prăjina, suedezul Armand Duplantis, va fi vedeta reuniunii de la Monaco a Ligii de Diamant, programată pe 11 iulie 2025, au anunțat joi organizatorii, potrivit AFP, citat de Agerpres.

„Mondo Duplantis, campion olimpic în exercițiu, este primul sportiv care își confirmă prezența pe Stade Louis II din Monaco pentru competiție”, se arată în comunicatul organizatorilor.

Suedezul, în vârstă de 25 de ani, a fost încoronat campion olimpic pe Stade de France în august, stabilind un nou record mondial (6,26 m, depășindu-și propriul record de 6,25 m). Acesta a avut un sezon 2024 excepțional, în care nu a cunoscut înfrângerea.

Ultimul său eșec a fost în vara lui 2023, chiar la Monaco, unde a ocupat locul 4 cu o săritură de 5,72 m.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.