Armata americană susține că a distrus două situri houthi în Yemen
Armata americană a anunţat miercuri seară că a lovit două situri houthi din Yemen, inclusiv un centru de comandă, după o serie de atacuri în ultimele zile ale acestor rebeli yemeniţi împotriva unor nave care se deplasau în Marea Roşie şi în Golful Aden, informează AFP, citată de News.ro.
Pe lângă un centru de comandă, armata americană a „distrus” o staţie de contrŕ’le aflată de asemenea în zone controlate de houthi în Yemen, precum şi două nave houthi fără pilot în Marea Roşie, a precizat Comandamentul central al armatei americane pentru Orientul Mijlociu (Centcom) pe X.
Cu o zi înainte, Centcom declarase că a doborât opt drone aparţinând houthis, care de mai multe luni efectuează atacuri în largul coastelor Yemenului împotriva unor nave care, în opinia lor, deservesc Israelul, afirmând că fac acest lucru în sprijinul Fâşiei Gaza, bombardată de armata israeliană.
De asemenea, Agenţia britanică pentru Siguranţă Maritimă (UKMTO) a anunţat că o navă cargo atacată săptămâna trecută de houthi şi abandonată în largul coastelor Yemenului „pare să se fi scufundat” în Marea Roşie.
M/V Tutor, o navă grecească sub pavilion liberian, a fost lovită la 12 iunie de o dronă maritimă şi de o rachetă, provocând moartea unui membru filipinez al echipajului şi avarii grave, potrivit Statelor Unite, care conduc o coaliţie împotriva acestor rebeli susţinuţi de Iran.
Forţele maritime desfăşurate în zonă au raportat „resturi marine şi petrol văzute la ultima locaţie raportată”, a precizat marţi seara UKMTO.
Cargoul fusese abandonat de echipajul său din cauza unei intrări mari de apă provocate de o rachetă trasă din apropierea oraşului yemenit Hodeida, controlat de houthi, potrivit UKMTO.
La câteva zile după M/V Tutor, o altă navă cargo lovită de rachete trase din Yemen de rebeli, M/V Verbena, a fost abandonată în Golful Aden de echipajul său.
Atacurile din Marea Roşie şi Golful Aden, zone maritime cheie pentru comerţul mondial, au crescut costurile de asigurare şi au determinat multe companii de transport maritim să navigheze prin extremitatea sudică a Africii, o rută mult mai lungă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank