G4Media.ro

Armata Elveției a interzis folosirea serviciilor de mesagerie Whatsapp, Signal și Telegram…

Sursa foto: Unsplash / Adem AY

Armata Elveției a interzis folosirea serviciilor de mesagerie Whatsapp, Signal și Telegram în operaţiuni de serviciu / Soldații elvețieni vor folosi o aplicație națională

Armata elveţiană a interzis folosirea unor servicii de mesagerie precum Whatsapp, Signal sau Telegram în operaţiuni de serviciu, preferând în schimb o aplicaţie naţională, a declarat joi pentru AFP un purtător de cuvânt, confirmând o informaţie apărută în cotidianul Tages-Anzeiger, relatează Agerpres.

La sfârşitul lunii decembrie, armata elveţiană a trimis un e-mail tuturor comandanţilor şi şefilor de Stat Major, cerându-le militarilor să aleagă serviciul elveţian de mesagerie Threema şi să nu mai folosească alte aplicaţii pentru comunicaţiile pe telefoanele private în timpul operaţiunilor de serviciu, a dezvăluit publicaţia elveţiană de limbă germană.

Recomandarea se aplică tuturor, inclusiv recruţilor care urmează pentru prima dată serviciul militar, dar şi celor care revin pentru aşa-numita perioadă a cursurilor de repetiţii, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Reist.

În Elveţia, recruţii trebuie să revină cu regularitatea în armată de-a lungul anilor pentru a se antrena.

Chestiunea utilizării serviciilor de mesagerie a apărut în special în timpul operaţiunilor legate de COVID-19 pentru a sprijini spitalele şi programul de vaccinare la care pot fi chemaţi să participe recruţii, a declarat el.

Deja utilizată în instituţiile publice din Elveţia, serviciul de mesagerie Threema este considerat mai sigur în privinţa protecţiei datelor, în timp ce alte aplicaţii, de exemplu Whatsapp, sunt supuse Cloud Act, legea din SUA votată în 2018 care, printre altele, le permite judecătorilor americani să dispună accesul la date deţinute de operatori americani, chiar dacă acestea se află pe servere în afara SUA.

Spre deosebire de servicii de mesagerie precum Whatsapp, proprietate a companiei americane Meta (fostă Facebook), Threema nu este gratuit, dar armata elveţiană va asigura costul descărcării aplicaţiei, care se ridică la patru franci elveţieni (3,85 euro) pe utilizator.

Cu sediul la Pfaffikon, în cantonul Schwytz, la sud de Zurich, serviciul de mesagerie instant Threema este conceput pentru a genera cât mai puţine date despre utilizatorii săi, precizează compania pe site-ul său.

Comunicaţiile sunt criptate de la un capăt la altul, iar utilizatorii nu trebuie să îşi conecteze ID-ul la un număr de telefon sau la un e-mail, precizează compania elveţiană, care susţine că are 10 milioane de utilizatori, dintre care două milioane pentru serviciul său de mesagerie destinat folosirii într-un cadru profesional.

Sursa foto: Unsplash / Adem AY

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Aoleu, de ce? Ii spionează chinezii?
    Dar parcă aplicațiile astea sunt americane…

    • Se feresc de chinezi, rusi si americani deoarece Elvetia este stat suveran, nu co.lo.nie ca Rrrrommmanica

    • @Davidhffescu crezi că România poate fi Elveția? Păi ar fi globul plin de Elveții… minte creață ce ești, postacule

  2. Aplicatia se numeste
    wire.
    E folosita de mult de noi.

    Și da, nu e in niciun cloud rusesc, chinez sau american.

    UM129f