G4Media.ro

Armata israeliană anunţă că a recuperat corpurile a trei ostatici în Fâşia…

Sursa foto: Yuri CORTEZ / AFP

Armata israeliană anunţă că a recuperat corpurile a trei ostatici în Fâşia Gaza

Armata israeliană a anunţat vineri că a recuperat corpurile a trei ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza după atacul Hamas pe teritoriul Israelului de la 7 octombrie, care a declanşat războiul de pe teritoriul palestinian, relatează AFP, transmite Agerpres.

„Trupurile ostaticilor Hanan Yablonka (israelian), Michel Nisenbaum (israeliano-brazilian) şi Orion Hernandez (Radoux, franco-mexican) au fost recuperate în cursul nopţii printr-o operaţiune comună” a armatei şi serviciilor de informaţii israeliene la Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza, a anunţat armata într-un comunicat.

Cei trei bărbaţi se numărau printre cele 124 de persoane aflate încă în Gaza, din cele 252 răpite pe 7 octombrie. Numărul ostaticilor încă deţinuţi de Hamas se ridică acum la 121, din care 37 ar fi morţi, potrivit armatei israeliene.

Orion Hernandez Radoux, în vârstă de 32 de ani, participa la festivalul de muzică Nova, în sudul Israelului, atunci când combatanţii Hamas au atacat. El era împreună cu prietena lui Shani Louk, o germano-israeliană în vârstă de 22 de ani care a apărut apoi într-un videoclip pe reţelele sociale, întinsă pe burtă, aparent inconştientă şi pe jumătate goală, în partea din spate a unui pick-up în Fâşia Gaza. Armata israeliană a anunţat pe 17 mai că i-a repatriat cadavrul.

Fan al sportului şi al muzicii, Hanan Yablonka a fost de asemenea răpit în timpul festivalului Nova. Divorţat şi tată a doi copii, el a decis în ultimul moment să meargă la festival împreună cu patru prieteni, susţine sora lui.

Avivit Yablonka a declarat pentru AFP că el şi prietenii lui au încercat să fugă cu o maşină la momentul atacului. Trupurile celor patru prieteni ai săi, între care cel al fostului fotbalist internaţional israelian Lior Assouline au fost găsite şi identificate în apropiere de vehicul.

Marţi, ea a mărturisit AFP că se teme de „o veste proastă” privind soarta fratelui său, după anunţul din săptămâna precedentă privind repatrierea mai multor corpuri ale altor ostatici.

În dimineaţa zilei de 7 octombrie, Michel Nisenbaum, de 59 de ani, locuitor din Sderot, oraş de la liziera Fâşiei Gaza, a plecat cu maşina să o salveze pe nepoata sa de 4 ani, care se afla împreună cu tatăl ei militar la baza militară de la Reim. El se afla la telefon cu membri ai familiei când legătura s-a întrerupt. Apoi o voce a răspuns în arabă când una dintre fiicele sale i-a telefonat.

Cu cetăţenie israeliană şi braziliană, Michel Nisenbaum s-a născut la Niteroi, în apropiere de Rio de Janeiro, înainte de a emigra în Israel la vârsta de 12 ani. Era divorţat şi tată a două fiice căsătorite.

Cele trei trupuri neînsufleţite au fost aduse în Israel.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...