Armata poloneză anunţă că un obiect neidentificat a intrat în Polonia din direcţia Ucrainei
Un obiect aerian neidentificat a intrat vineri dimineaţă în spaţiul aerian al Poloniei, membră NATO, din direcţia frontierei cu Ucraina, în condiţiile în care Rusia a procedat la un atac masiv cu rachete şi drone inclusiv asupra unor regiuni din apropierea graniţei cu Polonia, relatează Reuters, care precizează că anunţul a fost făcut de Comandamentul operaţional al armatei poloneze, transmite News.ro.
„În cursul dimineţii, un obiect aerian neidentificat a intrat în spaţiul aerian al Republicii Polone dinspre partea frontierei cu Ucraina, iar din momentul în care a trecut graniţa şi până la dispariţia semnalului, a fost observat de radarele sistemului de apărare aeriană al ţării”, a precizat Comandamentul operaţional pe platforma X.
„În conformitate cu procedurile aplicabile, comandantul operaţional al forţelor armate a mobilizat forţele şi resursele disponibile pe care le avea la dispoziţie”, a precizat armata poloneză.
Postul privat de televiziune TV Republika anunţase că o căutare a obiectului avea loc în apropierea oraşului Hrubieszow, din sudul Poloniei.
În toamna anului 2022, o rachetă rătăcită trasă de apărarea antiaeriană a Ucrainei a aterizat într-un sat polonez de la graniţă ucigând două persoane.
Rusia procedat, joi noapte şi vineri dimineaţă, la un atac masiv asupra Ucrainei, în care a lansat 158 de drone şi rachete. A fost cel mai mare atac aerian de la începutul invaziei la scară largă, în februarie 2022, şi a vizat infrastructura critică, industria şi instalaţiile militare, a declarat armata ucraineană. Atacul a făcut totodată numeroase victime printre civili.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii