G4Media.ro

Armata rusă a ucis recent mai mulţi soldaţi ucraineni capturaţi, arată un…

Captura Telegram

Armata rusă a ucis recent mai mulţi soldaţi ucraineni capturaţi, arată un raport al misiunii ONU de monitorizare

Misiunea ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina (HRMMU) a denunţat luni o creştere a numărului de execuţii de soldaţi ucraineni capturaţi de către forţele ruse în ultimele luni, făcându-se ecoul Kievului în acest sens, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, Moscova şi Kievul se acuză reciproc şi cu regularitate de uciderea unor prizonieri de război, ceea ce constituie o crimă de război.

Potrivit AFP şi Reuters, misiunea HRMMU a transmis că a ‘înregistrat 79 de execuţii de acest tip în 24 de incidente distincte’ de la sfârşitul lui august 2023.

Ea se sprijină pe ‘analiza de material video şi foto publicat de surse ucrainene şi ruse’ ce arată execuţiile.

Figuri publice ruse ‘au chemat explicit la tratamentul inuman – chiar la execuţia – militarilor ucraineni capturaţi’, a denunţat Danielle Bell, şefa misiunii.

‘Asociate unor legi de amnistie generală, astfel de declaraţii pot incita sau încuraja comportamente ilegale’, a adăugat ea, citată într-un comunicat.

Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga, a reacţionat luni la comunicatul HRMMU, afirmând că execuţiile ar putea constitui ‘una din cele mai mari campanii de omor intenţionat de prizonieri de război în istoria modernă’.

El a chemat la ‘acţiune internaţională urgentă’. ‘Avem nevoie de instrumente juridice internaţionale noi şi eficace, precum şi de măsuri concrete pentru ca autorii acestor crime să răspundă pentru faptele lor’, a adăugat el, reluând apelurile mediatorului ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubineţ, care cere cu regularitate ONU şi Crucii Roşii Internaţionale (CIRC) să ancheteze execuţiile extrajudiciare de soldaţi ucraineni capturaţi.

Misiunea ONU în Ucraina a explicat, de asemenea, că a documentat anul trecut execuţia de către forţele ucrainene a unui soldat rus ‘rănit şi incapacitat’.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.