Armata ucraineană susține că a respins aproximativ 90 de atacuri ruseşti în doar 24 de ore / Forţele ruse ar pregăti provocări în nord
Armata ucraineană a respins în ultimele 24 de ore circa 90 de atacuri ruseşti care au vizat în principal zonele din nord-estul şi estul Ucrainei, unde se concentrează cele mai multe lupte între cele două părţi, relatează EFE, citată de Agerpres.
Aşa cum a raportat Statul Major al armatei ucrainene joi, ofensiva rusă se concentrează în regiunea Harkov, în nord-est, precum şi în regiunile vecine Lugansk şi Doneţk în est, ambele la graniţa cu Rusia.
‘Ucraina a respins atacurile în apropiere de Kupiansk, în regiunea Harkov, nu departe de regiunea vecină Lugansk, precum şi în perimetrul oraşelor Lîman, Bahmut, Avdiivka şi Şahtiorsk din regiunea Doneţk’, unde ‘Rusia îşi concentrează principalele eforturi ofensive’, a detaliat Statul Major ucrainean.
Mai exact, în oraşul strategic Bahmut, armata ucraineană spune că luptele se dau ‘stradă cu stradă’, întrucât controlul zonei ar oferi ambelor părţi un coridor sigur pentru transportul de arme şi soldaţi.
Potrivit Statului Major ucrainean, Rusia a lansat 19 atacuri aeriene şi 37 de atacuri cu sisteme de rachetă cu lansare multiplă în intervalul menţionat, provocând distrugeri în oraşe şi sate şi rănind un număr nespecificat de civili.
Kievul susţine că Moscova îşi menţine ofensiva dură în zonă pentru a prelua sub un control total Doneţkul, una dintre cele patru regiuni pe care Moscova le-a anexat ilegal în septembrie trecut şi pe care nu a reuşit nici până acum să le ocupe în totalitate.
‘Miliţiile locale susţinute de grupuri private de mercenari, cum ar fi Wagner, au ajutat forţele regulate ruse din zonă şi au suferit pierderi grele’, a declarat armata ucraineană, citată de agenţiile locale de presă.
Armata avertizează că ameninţarea ca Rusia să lanseze atacuri cu rachete ‘continuă să fie ridicată pe întreg teritoriul Ucrainei’, astfel încât autorităţile ucrainene menţin măsuri sporite de securitate în întreaga ţara, care va marca vineri un an de la declanşarea invaziei ruse.
În regiunea Herson (sud-estul Ucrainei), cel puţin doi civili au fost ucişi în urma atacurilor ruse de miercuri, potrivit administraţiei regionale.
‘Ocupanţii au tras 71 de tiruri în regiunea Herson, din diferite arme: MLRS (sisteme de rachete cu lansare multiplă), mortiere, artilerie, tancuri şi drone’, au declarat autorităţile regionale.
Această regiune este parţial ocupată de armata rusă, care s-a retras în ianuarie pe malul stâng al fluviului Nipru, lăsând-o ruptă în două.
În acelaşi timp Comandamentul operativ Nord al armatei ucrainene a informat joi pe pagina sa de Facebook că trupele ruse ar putea să pregătească posibile provocări în nordul Ucrainei, unde au fost observate coloane de tancuri, potrivit agenţiei de presă Unian.
În special în regiunea de frontieră au fost detectate coloane de soldaţi şi tehnică militară fără însemne de identificare.
‘Ocupanţii pregătesc posibile provocări cu ocazia împlinirii unui an de la declanşarea invaziei, cel mai probabil pentru a acuza forţele ucrainene de încălcarea integrităţii teritoriale (belaruse). Conform datelor serviciilor secrete, au fost detectate coloane motorizate în zona de graniţă cu regiunea Cernigău, fără însemne de recunoaştere, iar îmbrăcămintea soldaţilor fiind asemănătoare cu uniforma Forţelor armate ale Ucrainei’, subliniază Comandamentul operativ Nord.
Regiunea ucraineană Cernigău se învecinează în nord cu regiunea Gomel din Belarus, iar în vest cu regiunea rusă Briansk.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank