G4Media.ro

Armata ucraineană susține că ofensiva Rusiei a încetinit după două săptămâni de…

sursa foto: Twitter/ Iryna Vereshchuk

Armata ucraineană susține că ofensiva Rusiei a încetinit după două săptămâni de bombardamente: ”În unele zone aduc rezerve”

Armata ucraineană a declarat joi dimineaţa devreme că încetineşte ofensiva Rusiei după două săptămâni de conflict, relatează DPA.

Statul major ucrainean a anunţat într-un buletin că în unele zone operaţionale unităţile ruseşti şi-au pierdut puterea de luptă şi aduc rezerve.

Forţele ruse încă înconjurau Kievul şi de asemenea îşi întăreau unităţile în jurul localităţii Mikolaiv din sudul Ucrainei.

Au fost raportate şi atacuri din oraşele din est Harkov şi Izium, precum şi din Sumî şi Oktîrka în nord-estul Ucrainei.

Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent.

Discuţii la cel mai înalt nivel între cele două părţi de la începutul ofensivei ruse ar trebui să aibă loc joi în Turcia.

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba „a sosit la Antalya pentru discuţii privind încetarea ostilităţilor şi încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Oleg Nikolenko, miercuri seară. Kuleba urmează să se întâlnească cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnalat o dorinţă de a face compromisuri pe măsură ce forţele ruse îşi continuau înaintarea şi căile sigure convenite pentru evacuarea civililor au fost doar parţial implementate cu succes.

„În orice negociere, scopul meu este să pun capăt războiului cu Rusia. Şi sunt gata de asemenea să fac anumiţi paşi”, a declarat Zelenski pentru ziarul german Bild.

„Se pot face compromisuri, dar ele nu trebuie să fie trădarea ţării mele”, a spus Zelenski, adăugând că cealaltă parte ar trebui la fel să fie pregătită să facă compromisuri.

Zelenski a adăugat că nu vrea „să vorbească despre detalii” în mod public „încă”, mai ales că nu a avut încă contact direct cu preşedintele rus Vladimir Putin. „Numai după discuţii directe între cei doi preşedinţi putem pune capăt acestui război”, a notat el.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Twitter/ Iryna Vereshchuk

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. In unele zone aduc rezerve rusnacii. Nu-i nimic, in toate zonele, fantoma Chivului domina. Pentru romani, peremoga e totala, dupa ce ne intoarcem de la cozi.

    • Cu prețitile astra va urma o revoltă a proletariatului si a hipsterimii, care îi va mătura pe toți oligarhii şi sataniştii din emisfera nordică. Va fi comparabilă „primăvara arabă”, cu răscoala din 1907 sau Revoluțiile Glorioase din Februarie şi Octombrie/Noiembrie 1917!
      Capitalism is genocide!

  2. Au curățat 50.000 soldați, acum vin alți 50.000 recruți care până mai ieri se pensau, își făceau manichiura si pedichiura și lungeau botul in selfie pe Fb! Îi ia direct din selfie și-i parașutează in Ucraina! 😏

  3. Am citit comentariile .
    GIGEILOR pe ce lume trăiți ?.
    Mergeți la Școală ,faceți măcar 6 Luni Armată că după aia să vă numiți Bărbați .
    A avea o tastatura in mână și a avea dreptul să scrii prostii nu e mare lucru astăzi.
    Se vede că nu știți nimic despre Lumea care vă înconjoară.