UPDATE Lupte grele în Ucraina pentru un aeroport-cheie de lângă Kiev. Armata Ucrainei susține că a recuperat Aeroportul Gostomel / 18 avioane de transport ruse ar urma să aterizeze aici
Forțele armate ale Ucrainei susțin că au recâștigat joi seară controlul asupra aeroportului Gostomel, aflat la 10 kilometri de Kiev, potrivit unei postări pe Twitter a Centrului de Comunicare Strategică, ce îl citează pe șeful Administrației Prezidențiale. Informația nu este confirmată din surse independente, în timp ce mai multe site-uri ruse susțin că, dimpotrivă, Armata Rusă controlează aeroportul.
Toată presa ucraineană și rusă scrie însă că în jurul importantului obiectiv strategic se dau lupte grele între militarii ucraineni și cei ruși.
⚡️ Russian assault force in Hostomel airport fully destroyed.
The facility is entirely under the control of the Armed Forces of Ukraine — adviser to Head of the Presidential Office Oleksii Arestovych. #StandWithUkraine
— Stratcom Centre UA (@StratcomCentre) February 24, 2022
.
Trupele ruse au preluat controlul Aeroportului Internațional „Întreprinderea de Stat Antonov” din Hostomel, în jurul amiezii după ce 20 de elicoptere Ka-52 și Mi-8 ale Federației Ruse au aterizat aici.
Gostomel este principalul aeroport de marfă din Ucraina și este și bază militară. Tot la Gostomel se află hangarul celui mai mare avion din lume, AN-225 Mriya.
Armata ucraineană a anunţat joi după amiază că încă lupte sunt în curs pentru controlul asupra aeroportului militar din Gostomel de lângă capitala ucraineană Kiev.
O informație lansată în media ucraineană joi seară anunța că 18 avioane IL-76 au decolat din Pskov, Rusia, cu destinația Kiev.
Sursa foto: Anatolii STEPANOV / AFP
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii