G4Media.ro

Armenia şi Azerbaidjan se acuză reciproc de încălcarea armistiţiulu, la surt timp…

Sursa Foto: Facebook/ Nikol Pashinyan

Armenia şi Azerbaidjan se acuză reciproc de încălcarea armistiţiulu, la surt timp după intrarea acestuia în vigoare 

Armenia şi Azerbaidjan s-au acuzat sâmbătă reciproc de încălcarea armistiţiului, la scurt timp după ce acesta a intrat în vigoare la ora 08:00 GMT, potrivit agenţiei DPA, citată de Agerpres.

Atacurile armene după intrarea în vigoare a încetării focului au primit o ripostă din partea trupelor azere, a declarat Hikmat Hajiyev, consilier de politică externă al preşedintelui azer Ilham Aliyev, adăugând că Azerbaidjanul va continua lupta până la ”eliberarea totală” a enclavei Nagorno-Karabah, teritoriu azer locuit majoritar de armeni şi aflat sub control armean în urma războiului încheiat în anul 1994.

La rândul său, un purtător de cuvânt al trupelor armene, Şuşan Stepanyan, a declarat că armata azeră a atacat la puţin timp după intrarea în vigoare a armistiţiului şi forţele armene din Nagorno-Karabah au reacţionat prin ”măsuri corespunzătoare”.

Chiar înainte să intre vigoare armistiţiul, convenit în urma unor îndelungi negocieri mediate de Rusia, Armenia a acuzat Azerbaidjanul că a încercat prin mai multe lovituri aeriene să câştige teren înainte de ora încetării focului, acuzaţii negate de azeri, care la rândul lor au acuzat trupele armene că au desfăşurat bombardamente.

Turcia, care susţine Azerbaidjanul în acest conflict, a apreciat o declaraţie a MAE de la Ankara că această încetare a focului este ”ultima şansă” pentru Armenia ”să se retragă din teritoriile pe care le-a ocupat”. ”Armistiţiul, declarat din motive umanitare pentru schimbul de prizonieri şi a corpurilor neînsufleţite, este un pas important, dar nu poate înlocui o soluţie durabilă”, se arată în aceeaşi declaraţie a Turciei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Din cate vad, azerii continua sa insiste sa viziteze NK, partea aceea din tara lor pe care inclusiv armenii o numesc parte din Azeribagean. Aurescule, ca sa il depasesti pe Dracnia si ambasada lui in Israel, muta, tata, ambasada in Armenia la Stepanekert. Tot nu faci nimic pentru romani.

    • Nagorno-Karabah „aparține” Azerbaidjanului de abia din anul 1923 (oferit cadou de către teroristul Stalin). După umila ta părere, pe acele meleaguri care au fost primii: armenii sau azerii/turcii (mongolii)?

  2. OMISIUNE de tip FAKENEWS ! La tratativele ARMENIA – AZERBAIDJAN de încetare a focului a participat nu numai RUSIA ! A participat oficial întregul format MINSK – RUSIA +GERMANIA + FRANȚA .

  3. Turcii sunt nervosi ca raman fara portie. Nu se multumesc cu prada in Cipru.