G4Media.ro

Armenia şi Azerbaidjanul, negocieri la Washington în privința regiunii Nagorno-Karabah / Antony…

sursa foto: Wikipedia/ Nicolae Coman

Armenia şi Azerbaidjanul, negocieri la Washington în privința regiunii Nagorno-Karabah / Antony Blinken se întâlnește separat cu ministrul de Externe armean Ararat Mirzoian şi cu cel azer Djeyhun Bairamov

Armenia şi Azerbaidjanul, care îşi dispută regiunea Nagorno-Karabah, poartă marţi noi negocieri la Washington, sub auspiciile Statelor Unite, transmite AFP.

Secretarul de stat american Antony Blinken se va întâlni separat cu ministrul de externe armean Ararat Mirzoian şi cu cel azer Djeyhun Bairamov, după care va avea loc o reuniune tripartită.

”Este vorba despre discuţii diplomatice foarte sensibile”, a comentat luni purtătorul de cuvânt al Departamentul de Stat american, Matthew Miller.

”Continuăm să credem că pacea este la îndemână şi că dialogul direct este cheia pentru a rezolva chestiunile în suspensie şi a încheia o pace durabilă şi demnă” pentru cele două părţi, a adăugat el.

O reuniune similară a avut loc la Washington la începutul lunii mai. De asemenea, în ultimele săptămâni au avut loc discuţii la Bruxelles şi Moscova.

Săptămâna trecută, Rusia i-a cerut Azerbaidjanului să restabilească accesul la enclava Nagorno-Karabah via Armenia.

Armenia şi Azerbaidjanul îşi dispută enclava Nagorno-Karabah de la finalul anilor 1980, până acum având loc două războaie din acest motiv. Ultimul conflict, desfăşurat în 2020, s-a soldat cu înfrângerea forţelor armene şi câştiguri teritoriale importante pentru Azerbaidjan.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...