Artefact de la începutul epocii bronzului, vechi de peste 6000 de ani, pe care un buzoian voia să îl vândă pe internet cu 3000 de euro, a fost confiscat de polițiști și predat Muzeului Județean
Un artefact vechi de peste 6000 de ani pe care un buzoian voia să-l vândă pe internet contra sumei de 3000 de euro a fost confiscat de poliţişti şi predat Muzeului Judeţean, în urma cercetărilor reieşind că obiectul provine de la începutul epocii bronzului, relatează News.ro.
Conform Poliţiei Buzău, obiectul a fost ridicat de poliţişti în vederea indisponibilizării, de la domiciliul unui bărbat, din localitatea Valea Lupului, fiind un bun susceptibil a face parte din patrimoniul cultural naţional.
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu, întrucât bărbatul postase pe mai multe platforme de vânzări obiectul din piatră despre care susţinea că ar fi un „ciocan de luptă din epoca neolitică”, solicitând în schimbul acestuia suma de 3.000 de euro.
În urma demarării verificărilor, poliţiştii l-au identificat şi depistat pe bărbatul care postase anunţul, acesta precizând că ar fi găsit obiectul respectiv în urmă cu aproximativ 25 de ani, în zona de pădure a localităţii Valea Lupului – oraş Pătârlagele.
Conform expertizei de specialitate făcută de Muzeul Judeţean Buzău, obiectul reprezintă un topor cu gaură de înmănuşare, bun cultural cu o vechime mai mare de 6000 de ani, încadrabil într-o categorie de obiecte cu circulaţie largă în neo-eneolitic şi începutul epocii bronzului.
Conform legii privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, o persoană care găseşte întâmplător un bun cultural, are obligaţia de a preda bunul cultural mobil către primărie în termen de 72 de ore de la descoperire, în caz contrar urmând a fi aplicată sancţiune contravenţională.
Sursa foto: Poliția Română
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii