Articol dur împotriva mișcării #MeToo într-un mare ziar israelian de stânga: Spectacol organizat de presa de divertisment. Vieți de oameni sunt distruse într-o clipire

Revoluția #MeToo transformă lumea într-un loc incomparabil mai ferit de agresiuni și hărțuiri sexuale. E un lucru bun. Concomitent ea distruge și fundamentele conceptului de justiție. Și astfel procedând creează o autentică dilemă, scrie publicația israeliană Haaretz, cu orientare de stânga, citată de Rador.

Prezumția de nevinovăție ar fi trebuit să fie în teorie universală și fundamentală, acceptată fără rezerve de dreptul internațional. Prin Declarația Universală a Drepturilor Omului a ONU – adoptată în 1948 la Paris pentru a consfinți drepturile și libertățile oricărui om de oriunde – s-a stabilit că prezumția de nevinovăție e unul dintre drepturile internaționale ale omului.

Însă cei acuzați de mișcarea #MeToo nu sunt considerați nevinovați. Mulțumită #MeToo numeroși prădători sexuali au fost expuși și condamnați public, iar comportamentul lor penal a fost curmat. Prețul este prezumția de nevinovăție – negarea ei este un nou principiu fundamental, o precondiție necesară pentru succesul #MeToo în calitate de mișcare ideologică revoluționară, una care modifică normele sociale.

Conform #MeToo, de acum nu mai este corect să presupui că un om este nevinovat până când va fi fost dovedit vinovat dincolo de orice dubiu rezonabil. Noua normă afirmă că un om este vinovat din momentul în care este acuzat. Această normă modifică principiile juridice și judiciare, precum și pe cele ale jurnalismului de investigație.

Conform vechilor principii judiciare, ante-#MeToo, atunci când cineva acuză public o persoană de comiterea unei fapte penale împotriva sa, acuzatorul trebuie mai întâi să aducă probe pentru a dovedi că spune adevărul. Acum nu mai este deloc nevoie de așa ceva. Cuvintele acuzatorului sunt suficiente. Principiile #MeToo cer ca persoana căreia îi sunt comunicate acuzațiile să îl creadă pe acuzator fără ezitare și să-și declare totala încredere în vorbele acuzatorului.

În plus, noile norme #MeToo stabilesc că pavăza anonimatului este crucială pentru acuzatori, cât și o condiție necesară pentru a se dezvălui că a fost comisă o faptă penală. Iar aici mai sunt aruncate la tomberonul istoriei încă o serie de principii judiciare anacronice, cum ar fi dreptul unui om de a se confrunta cu martorii acuzării ori termenele de prescriere.

În 1760 juristul englez William Blackstone a formulat o idee influentă: „Mai bine să scape 10 oameni vinovați decât să sufere un singur nevinovat”. Acesta e principiul fondator al dreptului modern. Dar și el a fost răsturnat în contextul #MeToo. Iată și regula acum amendată: Mai bine să fie supuși unui linșaj public 10 oameni nevinovați decât să scape un singur vinovat.

O altă regulă nouă o constituie supoziția a priori că aceia care se pretind a fi victime ale unei infracțiuni sexuale nu mint. Probele nu sunt necesare. Acuzatorul-victimă e crezut automat. Justețea lui e axiomatică și el e exceptat de la nevoia de a proba adevărul vorbelor sale.

Conform noii justiții #MeToo, și anchetele poliției devin de prisos. Nici de proces, desfășurat în fața unui judecător și a unui juriu, nu mai e nevoie. Oprobriul pe rețelele sociale a substituit tot – ancheta polițienească, inculparea, procesul. Înfăptuirea justiției nu mai este o procedură. Ea se face pe loc, pe moment, într-o curte marțială ad-hoc.

Noul mecanism judiciar începe să prindă rădăcini prin adoptarea unor pași punitivi duri împotriva ereziei. Lapidarea ereticilor e succintă, violentă, intensă, disproporționată, vulgară și letală. N-ar trebui de asemenea scăpată din vedere o realitate importantă: dacă procesele aveau loc odinioară într-o sală de judecată, procesele #MeToo au devenit un spectacol organizat de presa de divertisment. Vieți de oameni sunt distruse într-o clipire. Ce avem noi aici este un sistem juridic primitiv, haotic, care încă nu a fost codificat.

Alături de contribuția pozitivă a mișcării #MeToo, ar trebui ca și influența ei negativă să fie măcar cumpănită: ea nu ne schimbă doar atitudinea față de infracțiunile sexuale, ci și modul de gândire în privința fundamentelor esențiale ale justiției și drepturilor omului, mai cu seamă în cazul acelor incidente care au avut loc în spațiul privat.

Sursa: Haaretz/ Articol de Rogel Alpher / Rador/ Traducere: Andrei Suba

Sursa Foto: Pexels.com