Artiștii ruși se reorientează spre America Latină, Orientul Mijlociu şi India, după ce occidentul și-a închis piața pentru ei
Oamenii de cultură din Rusia se reorientează spre America Latină, Orientul Mijlociu şi India după închiderea pieţelor occidentale, ca urmare a sancţiunilor impuse Moscovei din cauza războiul declanșat în Ucraina, informează surse oficiale citate luni de EFE.
„Redirecţionăm turneele spre Orient, America Latină şi ţările din Orientul Mijlociu, unde există o mare cerere”, a declarat postului de radio Govorit Moskva, Mihail Shvidkoi, reprezentantul Kremlinului pentru cooperare culturală internaţională.
Potrivit lui Shvidkoi, va fi de asemenea agilizată cooperarea cu instituţiile culturale din India.
În ce priveşte China, el a deplâns faptul că această piaţă va rămâne închisă până cel puţin în 2023, drept aluzie la restricţiile impuse de pandemie.
„Este o piaţă uriaşă, cu o foarte mare infrastructură de săli de concerte şi alte spaţii (culturale)”, a spus oficialul rus.
Mai multe instituţii de cultură din Europa şi SUA şi-au suspendat colaborările cu artiştii ruşi care erau programate pentru următoarele luni.
Au fost anulate, mai ales, concertele celebrului dirijor de orchestră Valeri Gergiev şi ale pianistului Denis Matsuev, în lipsa unei condamnări publice din partea lor a operaţiunii militare ruse din Ucraina, relatează Agerpres.
pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii