G4Media.ro

Asasinarea lui Haniyeh: Israelul l-a ucis pe cel raţional şi l-a cruţat…

Foto: MOHAMMED ABED / AFP

Asasinarea lui Haniyeh: Israelul l-a ucis pe cel raţional şi l-a cruţat pe nebun (locuitori din Gaza)

Moartea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, într-un atac la Teheran, i-a făcut pe locuitorii din Gaza să se gândească cu îngrijorare la soarta Fâşiei, în condițiile în care teritoriul se află acum doar în mâinile liderului organizaţiei din enclavă, radicalul Yahya Sinwar. „Israelul l-a ucis pe cel raţional şi l-a cruţat pe nebun”, a sintetizat miercuri pentru agenția EFE o palestiniancă, printre lacrimi, transmite Agerpres.

„Aceasta este o altă scuză pentru a continua uciderea civililor în Gaza pentru a ajunge la Sinwar”, se plânge această femeie în timp ce ascultă ştirile la radio.

Sinwar, liderul Hamas din Gaza, este considerat „creierul” din spatele atacurilor din 7 octombrie 2023, în care miliţiile palestiniene din Fâşie au ucis aproximativ 1.200 de israelieni şi au răpit alţi 251, ceea ce a dus la declanşarea unei ofensive a statului israelian în enclava palestiniană în care şi-au pierdut viaţa aproape 40.000 de locuitori din Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii, aflat sub controlul Hamas.

Fâşia Gaza s-a trezit miercuri cu vestea morţii liderului grupării islamiste, într-o atmosferă de „tristeţe şi asimilare” după pierderea a ceea ce mulţi considerau ca fiind „reprezentantul oficial al cauzei palestiniene în forurile internaţionale”.

„Odată cu moartea lui Haniyeh, ajungerea la o soluţie şi la un acord va fi mult mai dificilă”, a mai declarat această palestiniancă în vârstă de 57 de ani despre negocierile pentru încetarea focului din Gaza pe care Israelul şi Hamas le menţineau din mai. Evoluţia discuţiilor rămâne acum o necunoscută.

În timp ce ascultă ştirile la radio, femeia îşi exprimă opinia că moartea lui Sinwar nu i-ar fi afectat pe cetăţenii obişnuiţi ca ea, dar moartea lui Haniyeh ridică un semn de întrebare privind cursul războiului din Fâşia Gaza.

Percepţia că Haniyeh era un om politic se regăseşte şi printre alţi locuitori ai enclavei. „Nu are nimic de-a face cu aripa militară”, declară pentru EFE un tânăr în de 35 de ani. „Îl numeau porumbelul păcii”, adaugă el. Tată a cinci copii, tânărul insistă că liderul Hamas „căuta întotdeauna soluţii paşnice” şi sprijin pentru cauza palestiniană în străinătate.

Într-un videoclip difuzat pe canalele de social media, o rudă a lui Haniyeh îşi ia rămas bun de la islamist: „Fie ca Dumnezeu să ne salveze de la dezastru şi să ne răsplătească”, se spune în înregistrare, care se încheie cu cuvintele: „la revedere, lider al naţiunii”.

Un alt locuitor din Gaza, în vârstă de 60 de ani, care, la fel ca ceilalţi interlocutori cu care EFE a stat de vorbă, a cerut să-şi păstreze anonimatul, a acuzat Israelul că „face ce vrea” fără să se gândească la consecinţele acţiunilor sale.

„Motivul este încercarea (premierului israelian Benjamin) Netanyahu de a rămâne în funcţie”, spune acest profesor universitar.

Hamas a confirmat miercuri moartea liderului său, Ismail Haniyeh, într-un atac, atribuit Israelului, la Teheran, unde se afla într-o vizită oficială, fără a fi dezvăluite mai multe detalii despre aceasta.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Adica nu nebunul, ci rationalul a declansat aceasta nebunie?!

  2. extremistii lui bibi, ca si extremistii hamas, nu cauta pace. sunt bucurosi sa se extermine unii pe ceilalti.