Asasinarea lui Shinzo Abe: Anchetatorii încearcă să determine personalitatea celui care l-a împuşcat / Suspectul a explicat că avea o ranchiună față de o anumită organizație, din care credea că face parte fostul prim-ministru
Anchetatorii au oferit vineri, 8 iulie, primele informații despre bărbatul acuzat că l-a asasinat pe fostul premier japonez Shinzo Abe dimineața, în timp ce acesta participa la un miting la Nara, în vestul țării. Tetsuya Yamagami, în vârstă de 41 de ani, a recunoscut că l-a vizat în mod deliberat pe politician, dar motivele exacte ale acestuia rămân „misterioase”, transite Courrier International.
Nici măcar nu încerca să se ascundă. „Fotografiile care au început să circule după atac îl arată pe suspect care stă chiar în spatele lui Abe, în timp ce acesta din urmă ținea discursul”, relatează BBC. Într-o țară în care atacurile cu arme sunt rare, securitatea în jurul fostului premier a fost discretă.
Suspectul, „un bărbat uscăţiv și nervos, purtând ochelari și pantaloni cargo bej, a traversat strada”, relatează „Japan Today”. „Apoi a deschis focul cu o armă de casă, care părea să fie învelită în bandă adezivă neagră, iar un nor de fum alb a coborât asupra lui Abe și a mulțimii”.
După a doua împuşcătură, „membrii securității [fostului prim-ministru] s-au aruncat asupra lui Yamagami și l-au trântit la pământ”, adaugă site-ul. Trăgatorul a fost imediat arestat și nu a opus nicio rezistenţă.
Shinzo Abe, care ar fi rămas conștient câteva minute după atac, a cedat din cauza rănilor sale în spital câteva ore mai târziu, în ciuda eforturilor „unei echipe medicale de douăzeci de persoane, care nu a reușit să oprească sângerarea”, relatează CNN. Fostul premier a fost lovit în gât și în piept, „unde glonțul a pătruns atât de adânc încât a lovit inima”, au explicat medicii.
Toți ochii sunt acum ațintiți asupra misteriosului trăgător, un locuitor din Nara în vârstă de 41 de ani, care a găsit online itinerarul campaniei lui Shinzo Abe. Încă foarte influent în cadrul Partidului Liberal Democrat (PLD), fostul premier venise să-l susțină pe candidatul local înainte de alegerile senatoriale din 10 iulie.
Poliția a confirmat că Tetsuya Yamagami a fost membru al marinei japoneze timp de trei ani (2002-2005), fără a preciza motivele plecării sale. Potrivit „Kyodo News”, el „a lucrat și la o fabrică din regiunea Kansai [care cuprinde Nara, Osaka și Kyoto] din toamna lui 2020, înainte de a demisiona în mai anul trecut”. De atunci fusese șomer.
Anchetatorii au ridicat și o parte din vălul motivelor lui Yamagami. „Suspectul a explicat că avea o ranchiună față de o anumită organizație, din care credea că face parte fostul prim-ministru”, relatează NHK. Mama trăgatorului „era foarte implicată în această organizație, căreia îi dăduse mulți bani” – o sursă de „mari probleme pentru familie”, adaugă televiziunea publică japoneză.
Poliția nu a oferit detalii despre această organizație misterioasă, dar potrivit ediției în limba engleză a cotidianului japonez „Mainichi Shinbun”, „suspectul a menționat, în timpul interogatoriului său, numele unui grup religios”. Ziarul notează, totuși, că Yamagami „a făcut declarații incoerente” și că anchetatorii verifică dacă este „apt din punct de vedere mental să fie tras la răspundere penală” .
„Mărturisirea rămâne încărcată de mister, dar Japonia nu este mai puțin șocată”, notează corespondentul „Time in Japan”. „La locul asasinatului, lângă stația Yamato-Saidaiji, vin oameni pentru a-i aduce un omagiu lui Shinzo Abe. Lasa flori, băuturi sau fructe”, mărturiseşte jurnalistul.
În editorialul său, „Japan Times” s-a făcut ecoul șocului și furiei țării: „Încercarea oricărui individ sau grup de a-și impune voința țării prin mijloace violente este terorism pur și simplu. Acest lucru este inacceptabil și trebuie să fie condamnat de noi toți – indiferent de orice afiliere sau înclinație politică”.
Sursa: Courrier International / Rador/ Traducerea: Rodezia Costea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu