Ascensiunea și prăbușirea fulgerătoare a lui Liz Truss sau ce se întâmplă când nu ai legitimitate și confunzi națiunea cu propriul partid

Numai 45 de zile a rezistat Liz Truss ca prim ministră a Regatului Unit, cea mai scurtă perioadă de la înființarea funcției în 1721. Precedentul record era deținut de Lordul Canning care a stat doar 119 zile în post, murind în funcție.

Truss nu se remarcase cu nimic deosebit în funcțiile ministeriale pe care le-a deținut începând cu 2012 și puțini și-ar fi imaginat acum șase luni că ea va ajunge să deține funcția politică de vârf într-o țară cu 67 de milioane de locuitori.

Ea a fost aleasă prin votul a 57,4% dintre votanții Partidului Conservator, adică 81.326, față de 42,6% sau 60.399 pentru contracandidatul ei, fostul ministru de finanțe, Rishi Sunak. Cu alte cuvinte, Truss a devenit prim ministră cu votul în rândul unui electorat de cel mult 160.000 (dintre care sub 142.000 au participat la vot), în timp ce totalul alegătorilor britanici depășește 46,5 milioane.

Mai mult, Truss nu se clasase pe primul loc nici la votul deputaților Conservatori, care au selecționat cei doi candidați, fiind depășită de Sunak. Și totuși, Truss n-a reținut acest lucru și s-a comportat în funcția de prim ministru ca și cum ar fi câștigat un scrutin parlamentar în fruntea partidului.

Imediat ce țara a ieșit din perioada de doliu ce a urmat decesului Reginei Elisabeta a II-a (cea care o numise pe Truss în funcție cu numai două zile înaintea morții), Truss a lansat un plan radical de relansare economică printr-o politică fiscală de reduceri uriașe de impozite nefinanțate în valoare de peste 60 de miliarde de lire sterline. Asta după ce introdusese subvenții la facturile de gaze și electricitate ale populației și firmelor în valoare de 150 de miliarde de lire. Reacția piețelor a fost promptă: lira sterlină s-a prăbușit în raport cu dolarul până la 1,03 – cel mai jos curs din istorie – iar rata dobânzii la care guvernul împrumută bani pentru acoperirea deficitului bugetar a sărit la peste 5% pe an, cea mai ridicată din ultimii 14 ani.

Sunak o avertizase pe Truss în dezbaterile dintre cei doi în campania pentru alegerea liderului Partidului Conservator că o astfel de politică într-o perioadă în care inflația a ajuns la 10%, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani și în care datoria publică a ajuns deja la 140% este nesustenabilă. Dar Truss a spus, atunci, că e ieftin să te împrumuți, ceea ce i-a făcut pe mulți să se întrebe cu privire la gradul ei de alfabetizare economică. În orice caz, piețele i-au arătat imediat care este opinia lor cu privire la astfel de experimente economice.

Poate cel mai bine a exprimat abuzul politic, nu doar economic, făcut de Truss, Nadine Dorries, fosta ministră a Culturii, și mare susținătoare a predecesorului în funcția de prim ministru, Boris Johnson: nimeni n-a votat pentru astfel de măsuri, dacă vrea să le ia atunci să convoace alegeri anticipate și să le includă în programul pe care să-l prezinte electoratului.

Și aici ajunge la ideea prezentată în titlu: Boris Johnson, era și este considerat de mulți drept un șarlatan și un bufon, dar cel puțin a câștigat în fruntea Partidului Conservator o majoritate confortabilă de 80, iar electoratul știa la ce să se aștepte din partea guvernului și a majorității parlamentare.

Truss nu avea niciun fel de mandat pentru asemenea experimente economico-financiare pentru că nu avea un mandat popular. Membrii Partidului Conservator care au ales-o nu sunt reprezentativi pentru electoratul britanic în ansamblu său: sunt mai în vârstă, predominant bărbați, cu venituri peste medie și locuitori predominant în zone prospere suburbane și rurale.

Teoretic alegerea liderului partidului de către membrii săi e mai democratică decât alegerea de către deputați. Dar de fapt, Partidul Conservator a obținut aproape 14 milioane de voturi, de 100 de ori mai mute decât cei care au votat în scrutinul pentru alegerea liderului partidului.

Un deputat reprezintă întreaga populație a unei circumscripții, în medie 100.000 de locuitori, așa că știe mult mai bine ce vor alegătorii, decât membrii Partidului Conservator. Un alt lucru nesocotit de Truss, care după ce a fost aleasă a numit în funcții guvernamentale numai parlamentari care o susținuseră.

Când și-a dat seama de gafa monumentală pe care a făcut-o, după ce l-a demis săptămâna trecută pe ministrul de finanțe Kwasi Kwarteng, făcându-l țap ispășitor pentru incompetența ei, ea l-a numit pe Jeremy Hunt în locul său, care nu mai făcuse parte din niciun guvern din 2019 și care a anulat practic întreg programul economic al lui Truss. După ce a demis-o pe Suella Braverman (o reprezentantă a aripii de dreapta a partidului) din funcție de ministru de Interne, ea l-a numit în loc pe Grant Shapps, alt deputat care nu a susținut-o. Prea puțin, prea târziu. A doua zi, Truss și-a anunțat demisia din funcția de lider al Partidului Conservator după numai 45 de zile.

Morala acestui fiasco politic al lui Truss și al Partidului Conservator este simplă: nu poți guverna fără legitimitate într-o țară democratică și nu vei supraviețui mult timp în funcție dacă faci confuzie între propriul partid și națiune, cu atât mai mult într-o țară unde democrația parlamentară a luat naștere acum mai bine de trei secole și unde vorba unei butade (atribuite apocrif lui Abraham Lincoln) îi poți prosti pe toți un timp, îi poți prosti pe unii tot timpul, dar nu-i poți prosti pe toți tot timpul.