Ascensiunea suveraniştilor din UE: 11 guverne depind deja de mişcările anti-sistem

Cu mai puţin de trei luni înainte de alegerile pentru Parlamentul European, prezenţa la putere a partidelor naţionaliste se consolidează tot mai mult, potrivit ziarului economic italian Il Sole 24 Ore, preluat de Rador. În acest moment, 11 guverne din UE sunt susţinute de o majoritate din care fac parte mişcări suveraniste, anti-sistem sau pur şi simplu eurosceptici. Ce consecinţă va această tendinţă asupra compoziției viitoarelor instituții comunitare?

În mod sigur, impactul nu va fi unul minor, în special asupra activităţii de zi cu zi, dar, foarte probabil, va fi mai puţin perturbator decât se aşteaptă multe persoane.

Ultima ţară în care a venit la putere un partid naţionalist este Letonia. Noul guvern, condus de premierul Arturs Krišjānis Kariņš, este susţinut de cinci partide, inclusiv de Lv Kpv, un acronim care vine de la întrebarea: cine deţine statul? Partidele naţionaliste sau anti-sistem se află la putere în Italia, Austria, Polonia şi Ungaria; dar şi în Bulgaria, în Finlanda, în Republica Cehă, Slovacia, Grecia şi România.

Un studiu recent efectuat de Matthijs Rooduijn, profesor la Universitatea din Amsterdam, sublinia în toamnă că deja unul din patru europeni votează pentru un partid populist, atenţia tuturor fiind îndreptată spre Parlamentului European. Ultimele sondaje sugerează că partidele naţionaliste şi anti-sistem ar putea colecta în noul Parlament European până la 200 de locuri, dintr-un total de puţin peste 700 de membri.

Este posibil ca, pentru a contracara ascensiunea acestor partide, popularii şi socialiştii să fie nevoiţi să se alieze cu liberalii şi cu verzii în Parlamentul European.

Acum, partidele naţionaliste sunt răspândite în cel puţin patru grupuri parlamentare: Partidul Popular European (în care se află Fidesz a lui Viktor Orbán), Europa Naţiunilor şi Libertăţii (care include Liga Nordului şi Rassemblement National), conservatorii europeni din ECR (dominat de PiS-ul polonez) şi Europa libertăţii şi democraţiei directe (care include Alternative für Deutschland şi Mişcarea 5 Stele). Cu cât suveraniştii vor reuşi să se unească într-un singur grup parlamentar, cu-atât mai mult vor putea influenţa activitatea Parlamentului European.

Într-un raport publicat zilele trecute, Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR, un think tank european) susţine că «partidele anti-europene ar putea bloca Parlamentul European după alegerile din mai». Există cinci zone de risc: politica externă, statul de drept, viitorul noilor acorduri comerciale, libera circulaţie, eforturile globale pentru a reduce schimbările climatice devenind promotorii retragerii propriei ţări şi a Uniunii în general din acordurile multilaterale.

O altă problemă: câte guverne vor trimite la Bruxelles un exponent naționalist pentru a face parte din următoarea Comisie? Ceea ce e sigur e că vor fi mai numeroşi decât astăzi. „Acestea fiind spuse, e de înţeles dacă guvernele susţinute de mişcările anti-sistem vor dori să trimită un lider prea controversat, cu riscul că va fi respins în timpul audierilor parlamentare sau că va primi un portofoliu minor», remarcă Christian Franck, profesor emerit la Universitatea Catolică din Louvain.

Aluzia este la adresa ungurului Tibor Navracsics, care, în Comisia lui Juncker, se ocupă cu educația și sportul. O altă temă de actualitate o reprezintă următoarele numiri instituţionale. Anul acesta expiră președințiile Comisiei Europene, Consiliului European şi Parlamentului European. Dorinţa establishment-ului este de a asigura un echilibru politic.

Ideea conform cărei la conducerea executivului va sosi liderul partidului câştigător la alegerile din mai, Spitzenkandidat (Candidatul fruntaş, n. red.), nu place multor ţări, care doresc să aibă ultimul cuvânt în alegerea noului preşedinte al Consiliului European. În final, în ceea ce privește preşedinţia Consiliului European, riscul ca această funcţie să fie ocupată de un exponent eurosceptic sau anti-sistem este relativ limitat, cu excepţia unei schimbări de situaţie de-aici şi până la sfârşitul anului, când va expira mandatul lui Donald Tusk.

Preşedintele este ales de o majoritate calificată, cu rezultatul că nici chiar o alianţă între Italia, Ungaria şi Polonia nu ar avea putere de veto. Acestea fiind spuse, există riscul ca alegerea să dureze mai mult timp şi să fie complicată decât în trecut.

Traducerea Rador: Cătălina Păunel

Foto: Viktor Orban si Matteo Salvini, doi dintre exponenții suveranismului (Sursa: Contul de FB al premierului Ungariei)