G4Media.ro

Asigurarea pazei în 239 de unităţi de învăţământ preuniversitar, verificată în perioada…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Asigurarea pazei în 239 de unităţi de învăţământ preuniversitar, verificată în perioada 4-10 octombrie / S-au aplicat sancțiuni și au fost adresate solicitări instituțiilor cu atribuţii specifice privind siguranţa în unităţile de învăţământ

Poliţia Română a verificat, în perioada 4-10 octombrie, modul în care este asigurată paza în 239 de unităţi de învăţământ preuniversitar, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale şi adresate 16 informări şi solicitări autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii specifice privind siguranţa în unităţile de învăţământ, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, duminică, AGERPRES, acţiunile pe linia siguranţei şcolare vor continua în sistem integrat pe tot parcursul anului şcolar, în conformitate cu prevederile Planul naţional de combatere a violenţei şcolare.

În aceeaşi perioadă, pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice, peste 10.700 de poliţişti au acţionat în dispozitivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, prin includerea unităţilor de învăţământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii şi plecării, la şi de la cursuri, a elevilor. Au fost derulate 2.696 de activităţi de prevenire şi de informare, în cadrul a 2.864 de unităţi de învăţământ preuniversitar, la care au participat 86.603 beneficiari.

La 1.269 de ore de curs au fost abordate tematici pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă, având ca scop creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying şi a celui de violenţă şcolară.

Totodată, pentru conştientizarea riscurilor, vulnerabilităţilor şi consecinţelor în ceea ce priveşte consumul şi traficul ilicit de droguri/substanţe interzise, au fost derulate 459 de activităţi, precum şi 572 de activităţi pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenţie în diferite situaţii.

„Au fost realizate 59 de întâlniri ale Grupului de acţiune constituit la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru facilitarea comunicării în vederea adaptării măsurilor necesare pentru creşterea gradului de siguranţă în mediul şcolar, la care au participat poliţişti Au fost organizate şi desfăşurate 159 de activităţi pentru verificarea amplasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare, trecerilor pentru pietoni, din zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a 341 de mijloace de transport şcolar”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, a fost asigurată intervenţia la 102 evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, 58 dintre acestea fiind sesizate de cetăţeni prin S.N.U.A.U. – 112.

În contextul debutului anului şcolar 2024-2025, la nivelul Poliţiei Române a fost iniţiată Campania pentru creşterea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte necesitatea asigurării unui climat optim de siguranţă în mediul şcolar – „Tăcerea e tot violenţă. Vocea ta e soluţia!”, activităţi ce urmează a fi derulate pe tot parcursul anului şcolar.

Campania are ca scop creşterea gradului de conştientizare de către părinţi, cadre didactice, elevi, precum şi la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranţă în mediul şcolar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile şi infracţionalităţii în mediul şcolar şi a traficului de droguri.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează