Asistentul unui europarlamentar german de extremă dreapta, arestat pentru spionaj în favoarea Chinei
Un asistent al unui europarlamentar al partidului german de extremă dreapta AfD a fost arestat în Germania, fiind suspectat de spionaj în favoarea Chinei, a anunțat marți Parchetul federal, potrivit AFP.
Bărbatul, Jian G., este acuzat că a spionat opozanții chinezi din Germania și că a împărtășit informații despre Parlamentul European cu un serviciu de informații chinez, a precizat parchetul într-un comunicat.
Este vorba despre Ministerul Securității Statului (MSS) din China, care pune un accent deosebit pe membrii opoziției chineze.
Jian G. lucrează ca asistent al eurodeputatului Maximilian Krah, cap de listă al AfD la viitoarele alegeri europene.
AfD a calificat informația drept „foarte îngrijorătoare”.
„Întrucât nu avem alte informații despre acest caz, trebuie să așteptăm continuarea investigațiilor procurorilor federali”, a declarat purtătorul de cuvânt al partidului, Michael Pfalzgraf.
Berlinul a calificat marți acuzațiile drept „foarte grave” și a cerut o anchetă amănunțită.
„Dacă se confirmă că spionajul pentru China se face din Parlamentul European, atunci este un atac la adresa democrației europene din interior”, a declarat ministrul german de interne Nancy Faeser.
Arestarea vine la o săptămână după ce cancelarul Olaf Scholz s-a deplasat în China pentru a face presiuni asupra Beijingului cu privire la sprijinul acordat economiei de război a Rusiei și pentru a ridica probleme legate de furtul de proprietate intelectuală și de accesul echitabil pe piață.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank