Asociația Accept critică proiectul Guvernului care modifică regimul străinilor: Cetățenilor europeni care s-au căsătorit într-un alt stat membru UE nu le va fi recunoscut statutul de soți în România, ci doar li se va acorda dreptul de ședere
Asociația Accept critică proiectul de lege aprobat, ieri, de Guvern și trimis la Parlament, care modifică regimul străinilor, astfel încât certificatul de căsătorie dintre persoane de același sex încheiat într-un stat al Uniunii Europene să fie recunoscut în România fără a mai fi necesară transcrierea în registrele de stare civilă române. Potrivit Accept, dacă proiectul de lege va fi votat în Parlament în această formă, ”cetățenilor europeni care s-au căsătorit într-un alt stat membru UE nu le va fi recunoscut statutul de soți în România, ci doar li se va acorda dreptul de ședere, și prin urmare nu se vor putea bucura de drepturile ce decurg din calitatea de soți”. ”Pe scurt, persoanelor LGBTI nu li se vor acorda drepturi egale, ci doar condiții speciale”, mai arată Accept în comunicat.
Redăm mai jos integral comunicatul
”La 5 ani de la decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauza Coman-Hamilton, Ministerul Afacerilor Interne face un pas timid către executarea acesteia, printr-un proiect de lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Asociația Accept salută efortul modic depus de membrii Guvernului prin această inițiativă, dar atrage atenția asupra faptului că propunerea nu reușește să pună în aplicare în întregime deciziile CJUE și CCR 534 din 2018 și nu ia în considerare drepturile ce decurg din Directiva europeană privind dreptul la liberă circulație pentru cetățenii Uniunii Europene.
Proiectul de lege adoptat de Guvern în ședința din 20 septembrie 2023 contribuie la creșterea gradului de discriminare sistemică cu care se confruntă familiile LGBTI în România. Mai mult decât atât, organizația acuză faptul că beneficiarii legii nu au fost consultați în elaborarea actului normativ.
Dacă proiectul de lege va fi votat în Parlament în această formă, cetățenilor europeni care s-au căsătorit într-un alt stat membru UE nu le va fi recunoscut statutul de soți în România, ci doar li se va acorda dreptul de ședere, și prin urmare nu se vor putea bucura de drepturile ce decurg din calitatea de soți. Pe scurt, persoanelor LGBTI nu li se vor acorda drepturi egale, ci doar condiții speciale. De asemenea, cuplurile de același sex care au încheiat un parteneriat civil în alt stat vor fi tratate în continuare ca doi străini, fără nicio legătură de familie. Prin astfel de inițiative, Guvernul României nu face decât să amplifice nivelul de discriminare sistemică față de persoanele LGBTI, ale căror familii nu sunt recunoscute și protejate legal în România.
- Iustina Ionescu, avocata ACCEPT, care a reprezentat cuplul Coman-Hamilton la CJUE şi CCR, a declarat: „Este o pocire a hotărârii CJUE şi încalcă nu doar spiritul, dar şi litera deciziei CCR în cauza Coman, care a recunoscut faptul că soţii de acelaşi sex trebuie să se bucure de o protecţie egală, conform Constituţiei României (art.26 dreptul la viaţa privată şi de familie). Nu există să îi degradezi statutul unui cetăţean european – din soţ să îl faci categorie specială – să îl adaugi undeva la capătul listei.”
Acordându-le un statut special, nerecunoscându-le statutul de soți, Guvernul continuă să vulnerabilizeze familiile formate din persoane de același sex, eșuând totodată în procesul de punere în aplicare a deciziei pronunțate de CJUE în cazul Coman-Hamilton, la data de 5 iunie 2018. O problemă urgentă, care afectează chiar în acest moment viețile a mii de români, aplicarea deciziei nu vine doar cu o întârziere rușinoasă de cinci ani, ci și cu multe hibe procedurale care continuă să încalce drepturile omului.
În calitate de reprezentant al multor familii din România care au acționat statul în fața instanțelor de judecată pentru nerespectarea drepturilor care li se cuvin, Asociația Accept acuză Ministerul Afacerilor Interne pentru nerespectarea procedurilor privind elaborarea actelor normative. Decizia instituției de a nu consulta familiile formate din persoane de același sex – beneficiarii direcți ai propunerii legislative, este de-a dreptul condamnabilă.
Cum sunt afectați cetățenii de încercările Guvernului de a amâna respectarea drepturilor familiilor LGBTI
În ultimii 30 de ani, zeci de mii de persoane LGBTI au părăsit România și au ales să trăiască în state europene în care drepturile lor sunt respectate. Multe dintre acestea și-au întemeiat familii peste hotare, fie alături de cetățeni români de același sex, fie alături de cetățeni ai altor state. Statul român nu le recunoaște statutul de soți, ceea ce face imposibil traiul lor comun pe teritoriul României.
Prin proiectul de lege mai sus menționat, singurul drept pe care România l-ar putea acorda cetățenilor străini, căsătoriți pe teritoriul altui stat cu cetățeni români de același sex, ar fi dreptul de ședere. Ei nu ar fi recunoscuți ca soți și, drept urmare, nu s-ar putea vizita la spital în cazuri de urgențe medicale, nu s-ar putea reprezenta legal unul pe celălalt și, în momentele grele, nu și-ar putea fi alături.”
Context
Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis în luna mai plângerea formulată de Asociația ACCEPT și 21 de familii împotriva Statului Român prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția CEDO, ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie” în cauza Buhuceanu și alții vs România. Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor.
Prin această decizie, România este obligată să adopte o legislație prin care recunoaște și protejează cuplurile de același sex.
Ministerul de Externe a anunțat că a contestat decizia CEDO. Contestația MAE vine în contextul în care România a semnat chiar în luna iulie o declarație comună de susținere a comunității LGBTQ+ din Ungaria, pentru marșul Budapest Pride, care s-a desfășurat într-un climat de tensiune din cauza politicilor guvernului Orban. Declarația a fost publicată de Ambasada SUA la Budapesta, iar pe lista semnatarilor apare și ambasada României.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii