Asociaţia Comandanţilor de Navă din România și Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa fac apel la Ministerul Educației să nu fie desființată universitatea
Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa (LSUMC) a anunţat, vineri, că „se poziţionează ferm” împotriva desfiinţării Universităţii Maritime din Constanţa (UMC) şi includerea instituţiei în cadrul unei universităţi tehnice ce ar urma să fie constituită la nivel naţional, relatează Agerpres.
„Considerăm că deşi reprezentăm studenţii dintr-o universitate mică, ca număr de studenţi, părerea noastră contează. Din păcate, nu am fost consultaţi în privinţa acestei idei şi am fost puşi în situaţia de a afla din presă despre planurile de creare a unei noi universităţi”, a declarat preşedintele LSUMC, Ştefan Caţăr, citat într-un comunicat de presă transmis de organizaţia studenţească.
Potrivit liderului studenţilor, UMC riscă să îşi piardă identitatea şi tradiţia.
„Mi se pare inadmisibil că se ia totuşi în considerare această idee, ce vine la pachet cu pierderea identităţii, a istoriei, a tradiţiei, a vocii, a vizibilităţii şi a tot ceea ce reprezintă Universitatea Maritimă din Constanţa în plan local şi naţional. Sunt foarte multe lucruri de luat în calcul pentru luarea unei decizii în acest sens şi suntem siguri că după diverse consultări şi discuţii rezultatul va fi cel aşteptat şi dorit de noi. Ne bucurăm să vedem alumni ai organizaţiei care iau poziţii publice pe acest subiect, suntem siguri de susţinerea lor şi vom face tot ce ne stă în putere pentru a păstra Universitatea Maritimă din Constanţa în forma în care se află ea astăzi”, a mai spus Ştefan Caţăr.
Totodată, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Educaţiei, Ligia Deca, Asociaţia Comandanţilor de Navă din România solicită să fie analizată cu atenţie „această chestiune a posibilei fuziuni” cu Universitatea Politehnică Bucureşti, care ar aduce prejudicii „uriaşe” Constanţei, atât la nivel de imagine de pol universitar important la nivel naţional, dar şi la pierderea identităţii învăţământului de marină civilă.
„Stimată doamnă Ministru, Asociaţia Comandanţilor de Navă din România doreşte să vă semnaleze cu îngrijorare riscul de dispariţie a Universităţii Maritime din Constanţa, entitate academică de tradiţie şi prestigiu a oraşului Constanţa. Astfel, în urma informaţiilor apărute în presă şi conform declaraţiilor domnului Prof. Univ. Dr. Ing. Cornel Panait, preşedintele Senatului Universităţii Maritime din Constanţa, reiese că sunt începute negocieri pentru ca Universitatea Maritimă din Constanţa să fuzioneze cu Universitatea Politehnică din Bucureşti pentru a forma, alături de alte universităţi din ţară, Universitatea Naţională pentru Ştiinţe şi Tehnologie Politehnică”, se menţionează în scrisoarea deschisă formulată de ACNR şi postată, vineri, de directorul CERONAV, Sorin Ovidiu Cupşa, pe pagina sa de Facebook.
La rândul său, acesta a atenţionat că „Constanţa ar putea să-şi piardă prima universitate – UMC!”, menţionând, printre altele, că după aproape 33 de ani de existenţă, cu peste 30.000 de absolvenţi, din care astăzi peste 20.000 de ofiţeri în flota internaţională (din aproximativ 35.000 de marinari), se pune problema ca UMC să dispară.
„Fuziunea cu universităţi din Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte şi de unde or mai fi, pentru înfiinţarea unui mamut în care ea să devină o simplă filială, condusă de un Rector şi un Senat de la Bucureşti ar însemna o pierdere uriaşă pentru Constanţa”, a mai scris Sorin Oviciu Cupşa, pe pagina sa de socializare.
Context. Universitatea Maritimă din Constanța (UMC) poartă discuții pentru o posibilă fuziune cu Universitatea Politehnica din București (UPB), au relatat mai multe publicații constănțene. UPB desfășoară negocieri similare cu cel puțin încă o instituție de învățământ superior, Universitatea din Pitești, după cum Edupedu.ro a semnalat în urmă cu o lună. În cadrul acestora, este avută în vedere formarea unei “Universități Naționale de Științe și Tehnologie Politehnica”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii