G4Media.ro

Asociația constructorilor: Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România a crescut cu 4,15%…

Sursa Foto: Pexels

Asociația constructorilor: Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România a crescut cu 4,15% în ianuarie față de anul precent

Volumul de autoturisme noi înmatriculate în România în ianuarie 2024 a crescut cu 4,15% faţă de acelaşi interval din anul anterior, până la 12.733 de unităţi, conform datelor centralizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV) şi citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), transmite Agerpres.

În acest sens, clasamentul mărcilor de autoturisme noi este condus, în prima lună a acestui an, de Dacia – cu 3.948 de unităţi, urmată de Toyota – cu 998 de unităţi, Skoda (893), Hyundai (853), Renault (784), Volkswagen (766), Tesla (564), Mercedes (519), Kia (478) şi Ford (417).

Totodată, în ceea ce priveşte autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins, în ianuarie 2024, cifra de 27.176 de unităţi, în creştere cu 16,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

ACAROM este membru asociat al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile – ACEA.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...